Charisma Analyzer utilizează tehnologia Tableau Software care, conform studiul ”Magic Quadrant for Business Intelligence and Analytics Platforms Report" publicat de Gartner Inc., se află în categoria ”Leaders”. În 2021, pentru al nouălea an consecutiv, liderul mondial în cercetare și consultanță în tehnologia informației, Gartner, a confirmat competența deosebită a Tableau Software pe piața instrumentelor de raportare de business.
Zeci de mii de organizații, la nivel mondial, au ales Tableau Software pentru monitorizarea datelor de business, inclusiv companii din Fortune 500, companii mici și medii, agenții guvernamentale, universități etc.
Astfel, Charisma Analyzer oferă utilizatorilor posibilitatea creării unor analize complexe printr-un simplu drag&drop. Avantajul sistemului este acela că ajută specialiştii din Vânzări, Marketing, Financiar sau top management, cu atribuţii în zona de strategie şi analiză a activităţii firmei, să-şi construiască rapid o imagine corectă asupra evoluţiei unui proiect sau activităţi cu implicaţii la nivel de departament, divizie sau la nivelul întregii firme.
Beneficii:
- Facilitează analiza interactivă a datelor folosind informații în timp real și vizualizări ușor de înțeles;
- Mobilitate deplină pentru rapoartele tale. Accesezi datele și analizele tale oriunde, oricând, pe orice dispozitiv;
- Integrarea mai multor surse de date într-o singură aplicație pentru a obține o perspectivă de 360° asupra afacerii tale;
- Descoperi detalii noi despre companie. Afli ce trebuie să faci pentru a-ți îmbunătăți rentabilitatea investițiilor;
- Obții acces la o rapoarte grafice flexibile și interactive care te ajută să iei cele mai importante decizii;
- Afli mai multe despre trend-urile și pattern-uri care sunt importante pentru activitatea pe care o desfășori;
- Utilizezi o singură sursă de date pentru rapoarte în toată organizația;
- Îi ajuți pe oameni să afle mai multe detalii despre performanța lor.
- Analize la cerere
- Raportare la cerere
- Panou de bord
- Tehnologie OLAP
- Metrici de performanță
- Analiză predictivă
- Stabilire tendințe pe baza analizelor
- Instalare pe calculator/server - Windows
- SaaS
- On premises
- Windows
- Prin aplicație dedicată pentru Android
- Da, prin dezvoltare la cerere
- Curs
- Webinar
- Prin intermediul documentației
- Permanent (24/7)
- Demo în cadrul unei prezentări
Creează rapoarte complexe și modele de analiză
- Pivot și Cross-tab - fără training și pregătire prealabilă, utilizatorii pot realiza sesiuni de „Q&A” cu ajutorul datelor. Necesită doar conexiunea la bazele de date, și prin drag-and-drop pot crea crosstab-uri multi-dimensionale. O astfel de analiză poate aduce în prim plan nu numai un punct critic (de exemplu, „cheltuielile sunt în creştere”), dar de multe ori și răspunsuri la întrebările suplimentare (de exemplu, „Care produse/departamente sunt responsabile pentru această creștere”).
- Query și Rezultat - Charisma Analyzer este o unealtă de interogare și analiză front-end pentru baze de date. Se poate conecta la baze de date relaționale și fișiere (excel, text), se poate conecta la mai multe cuburi de date OLAP, și poate ajuta utilizatorii fără cunoștințe tehnice în aria SQL și MDX să-și realizeze analizele și rapoartele ce aduc valoare datelor colectate.
- Metode de acces la date perfect adaptabile diferitelor nevoi – soluția se poate conecta o varietate de surse de date, și anume fișiere Microsoft Office, baze de date SQL, fișiere CSV, Analysis Server, Tableau Data Extract sau baze de date multidimensionale. In plus, Tableau permite conexiuni in timp real catre sisteme de baze de date tranzactionale sau de tip OLAP, fapt care permite generarea ad-hoc a rapoartelor de analiză.
Vizualizare și înțelegere mult mai rapidă a datelor
- Vă ajută să vă răspundeți rapid la întrebări prin acces direct la analize interactive în timp real,
- prin posibilitatea creării și modificării de grafice, rapoarte și dashboard-uri în câteva minute. Aceste opinii sunt
- fundamental mai utile pentru analiză decât cele prevăzute în sistem ca rapoarte standard și dashboard-uri tradiționale.
- Vă oferă acces la tabele de date vizuale interactive, vizualizări de date corecte, comparații side-byside, şi codificări grafic intuitive prin folosirea culorilor, dimensiunilor şi formelor. Fără nici un efort de programare sau de pregătire în prealabil, utilizatorii pot consulta și gestiona bazele de date într-un mod accesibil lor.
- Vă ajută la descoperirea scenariilor și problemelor ascunse sub indicatori de performanță, rezumate, tendințe, prin facilități de drill-down, acces la grupurile de informații de interes și cu filtrare exactă pe grupul de care este nevoie. Grafice, scorecard-uri, vizualizări tabulare sau chart-uri, rapoarte diverse, toate sunt complet configurabile și flexibile pentru analize personalizate.
- Navigare și explorare în adâncime a datelor - lider în facilități de navigare și utilizare flexibil a bazelor de datelor. Cheia succesului este dată de accesul inițial la imaginea de ansamblu a situației analizate cu posibilități avansate de a se concentra pe sectoare de interes mult mai în detaliu.
Construiește dashboard-uri interactive
- Tablouri de bord intuitive și facile - crează dashboard-uri care comunică direct și concis. Fiecare element prezent pe dashboard - diagrame de tip bară sau linii, hărți, tabele, puncta împrăștiate etc – oferă informații în cea mai eficientă metodă posibilă, doar datorită facilităților de adopție și uzabilitate prin care se caracterizează Tableau Software.
- Monitorizare și control - oferă toate instrumentele necesare creării de tablouri de bord (dashboard) analitice pentru a compara informații şi pentru a urmări performanța în raport cu scopurile propuse. Aceste tablouri de bord se poate baza pe mai multe surse de date, sunt pe deplin interactive, astfel încât se pot analiza în adâncime datele direct din această interfață. De asemenea, se pot aplica filtre cu efect parțial sau valabile pentru toate paginile de lucru.
- Interactivitate și drill-down - necesitatea de a analiza mai în detaliu anumite aspect apărute ca fiind critice este acoperită de Charisma Analyzer prin filtre la nivel dashboard, marcaje, drill-down-uri.
Publică informații și rapoarte pentru interacțiune
- Rapoartele generate și analizele de date pot fi rapid și facil transportate în aplicațiile Microsoft Office, fapt care ajută ca prezentările să genereze un impact mult mai mare. Doar cu ajutorul unui browser și a unor date de identificare, diversi utilizari pot consulta și avea acces la rapoarte detaliate, la comentarii aferente, grafice și dashboard-uri.
- Adițional, Tableau permite publicarea rapoartelor și a dashboard-urilor într-un portal web, prin intermediul Tableau Server, permițând astfel accesul altor utilizatori, direct din browser, pe baza de drepturi de acces.
Solicită un demo pentru Charisma Analyzer
Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!
Părerea ta contează!
Ne dorim să creștem industria IT&C din România, iar acest lucru nu poate fi posibil decât printr-un sistem transparent de evaluare.
Vă rugăm să adăugați un review pentru aplicația Charisma Analyzer completând câmpurile de mai jos. Toate informațiile de contact sunt utilizate doar pentru validarea feedback-ului și nu vor fi publicate!