București Business Days 2014

În zilele de 10 şi 11 decembrie 2014, 1500 de participanţi şi 150 de speakeri sunt aşteptaţi la Bucureşti, la cel mai mare eveniment de business din acest an, Bucureşti Business Days, ce va avea loc la Centrul de Evenimente al Hotelului Caro.

  • Bucuresti - Hotel Caro
  •    10 - 11 Decembrie 2014

În zilele de 10 şi 11 decembrie 2014, 1500 de participanţi şi 150 de speakeri sunt aşteptaţi la Bucureşti, la cel mai mare eveniment de business din acest an, Bucureşti Business Days, ce va avea loc la Centrul de Evenimente al Hotelului Caro. Business Days a doborât în acest an record după record în ceea ce priveşte numărul de participanţi: 900 la Iaşi, 1.000 la Timişoara şi 1.300 la Cluj.

Laszlo Pacso, fondator şi coordonator proiecte Business Days, apreciază că, dintre cele patru regiuni în care se desfăşoară evenimentele Business Days (Timişoara, Iaşi, Cluj şi Bucureşti), ultimele două sunt cele mai propice astăzi pentru a porni afaceri de la zero, în diverse domenii. „România se află pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de companii raportat la mia de locuitori (25 de companii la 1000 de locuitori). Cauzele provin din slaba dezvoltare a culturii antreprenoriale, generată în primul rând de apetitul scăzut pentru risc al românilor, de lipsa unui sistem educaţional care să încurajeze spiritul întreprinzător şi cel de echipă, dezvoltarea de proiecte şi implicarea voluntară a tinerilor în proiecte educaţionale de dezvoltare a acestor calităţi, lipsa capitalului şi reticenţa băncilor de a finanţa afaceri în faza de început, doar pe baza unui plan de afaceri. Business Days îşi propune să completeze aceste carenţe şi să îi susţină pe participanţi să profite de oportunităţile oferite la acest moment de piaţă”.

În urmă interviurilor echipei Business Days cu antreprenori din toată ţara, au fost extrase patru mari categorii de valori care se regăsesc în combinaţii, ponderi sau priorităţi diferite la toţi oamenii de afaceri de succes, fie că vorbim de generaţiile care au pornit pe calea antreprenoriatului imediat după Revoluţia din 1989, fie că vorbim de generaţia născută din cenuşa crizei financiare ce a început în 2008. „Ne place să spunem că ele reprezintă ADN-ul de bază al businessman-ului modern, călit în noua paradigmă economică, ADN în jurul căruia sunt construite evenimentele Business Days:

* inovaţie, creativitate, adaptabilitate, flexibilitate, acceptarea schimbării ca şi constanţă;
* pasiune, plăcerea pentru munca bine făcută, excelenţă;
* determinare, perseverenţă, răbdare, forţă de a trece peste obstacole, rezistenţă în faţă provocărilor;
* progres, performanţă, evoluţie, productivitate, eficienţă”, spune Laszlo Pacso.

Temele alese pentru ediţia de la Bucureşti reflectă nevoile de dezvoltare ale antreprenorilor români, aşa cum au rezultat din întâlnirile şi studiile realizate de organizatori. Astfel, domeniile de interes ale antreprenorilor din zona de sud-est a ţării sunt: vânzările / negocierea, networkingul, comunicarea, maketingul de produs, excelenţa în relaţia cu clienţii, social media, managementul echipelor şi leadership.

Strategia Business Days de a răspunde nevoilor concrete ale participanţilor are ca rezultat un eveniment relevant şi de impact, lucru confirmat de comunitatea de afaceri: „Business Days este cu siguranţă cel mai mare eveniment de afaceri din România! Aici se întâlnesc sute de specialişti şi lideri din diverse domenii de afaceri, cu mii de oameni minunaţi, interesaţi să afle cele mai noi trenduri, servicii şi produse. Aici este locul unde îţi poţi face cele mai multe legături de afaceri şi te poţi adresa nemijlocit clienţilor”, declară Bogdan Comănescu, director general Accelera.

În cadrul Bucureşti Business Days, va fi lansat cel de-al patrulea număr al revistei Business Days Magazine, care va reuni poveştile unora dintre cei mai de succes antreprenori din România, precum şi analize şi tendinţe de ultimă oră care dictează evoluţia afacerilor.

În primele două săptămâni de campanie, respectiv până pe data de 23.11.2014, ora 23.59, este în vigoare oferta de tip early-bird, prin care oricine poate participa la eveniment cu o reducere din start de 15% la orice tip de acces.

Costurile tichetelor de acces precum şi formularul de înscriere se găsesc pe pagina dedicată http://www.businessdays.ro/Evenimente/Bucureşti-2014. Tipurile de acces de tipul BASIC şi PREMIUM sunt MULTIPASS şi permit accesul la eveniment cu acelaşi badge pentru mai multe persoane, nu în acelaşi timp. Studenţii beneficiază de 50% reducere pe baza carnetului de student, însă pentru ei există un număr limitat de locuri.

Introduceți evenimentul în

Vrei să fii la curent cu evenimentele din IT&C?

How to Web Conference 2024

How to Web este conferința tehnologică a Europei de Est care unește constructori și viziunari. Evenimentul este ideal pentru profesioniști, startup-uri și investitori care caută să descopere talente și inovații antreprenoriale.

Citește tot

DevTalks România

DevTalks este cea mai mare conferință tech din România, care a adunat în 2023 peste 6000 de participanți și 150+ vorbitori internaționali. Cu 14 scene de conținut tech și zone interesante ca Mobility Area sau Tech Edu Area,...

Citește tot

GPeC Summit 2024

GPeC SUMMIT este considerat evenimentul de referință în E-Commerce & Digital Marketing din CEE și va avea loc în București, pe 21 Mai 2024.

Citește tot