Alexandrion și-a îmbunătățit acuratețea livrărilor cu sistemul de management al depozitelor de la Senior Software

02 Oct 2017

Alexandrion Grup, cel mai mare producător de băuturi alcoolice din România, a implementat soluția WMS pentru managementul depozitelor de la Senior Software. Sistemul a determinat creșterea acurateții livrărilor pe loturi, asigură un control deplin al stocului și se integrează perfect cu sistemul ERP utilizat deja în companie.

Alexandrion și-a îmbunătățit acuratețea livrărilor cu sistemul de management al depozitelor de la Senior Software

Alexandrion Grup este cel mai mare producător de băuturi alcoolice din România și înglobează o istorie de peste 227 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase alături de Distileriile SABER 1789. Cu o cifră de afaceri de aproape 150 milioane lei în 2016, compania Alexandrion Grup are o zonă de producție care se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și produce branduri foarte apreciate precum vinarsul Brâncoveanu, Alexandrion 5* și 7*, vodka Alexander și Kreskova sau lichiorurile SABER.

La începutul anului 2017, reprezentanții Alexandrion Grup au decis deschiderea biroului de operațiuni globale în Cipru și extinderea business-ului în Statele Unite și Brazilia. Datorită dezvoltării companiei, managerii Alexandrion au ales să implementeze soluția WMS pentru managementul depozitelor de la Senior Software.

“Întotdeauna am considerat că este important să folosim sisteme și tehnologii specializate pentru anumite domenii de utilizare, iar sistemul WMS de la Senior Software acoperă activitățile din zona logistică în timp real. Principalele criterii de selecție au fost compabilitatea cu domeniul nostru de activitate, expertiza sistemului în logistică și existența unor validări ale acestuia din partea altor companii. Am regăsit toate aceste beneficii în sistemul WMS, iar cu ajutorul consultanților Senior Software lucrurile s-au așezat natural” a declarat Cristian Stefanov, IT Manager @Alexandrion Grup.

Cel mai important beneficiu obținut de echipa Alexandrion după implementarea soluției WMS este creșterea acurateții livrărilor pe loturi. Sistemul îmbunătățește performanțele în depozit, timpii de identificare a produselor în cazul operațiilor de picking, așezarea optimă a produselor în raft etc.

De asemenea, compania are un control deplin al stocului, iar informațiile importante sunt procesate automat, fiind disponibile într-un singur loc. Mai mult, cu ajutorul unor cititoare coduri de bare furnizate tot de Senior Software, trasabilitatea produselor este asigurată în mod eficient pe toate fluxurile și activitățile efectuate pot fi urmărite la nivel de utilizator.

În ce privește adoptarea soluției WMS în depozit, “întreaga echipă de logistică implicată în proiect a adoptat în decurs de câteva săptămâni sistemul. Încă din perioada training-ului, angajații au realizat că noua soluție îi va ajuta în activitatea desfășurată, ba chiar va elimina anumite acțiuni repetitive. Cu sistemul WMS de la Senior Software fiecare membru din echipă știe ce are de făcut direct de pe terminalul mobil” conform domnului Stefanov.

În același timp, noul sistem de optimizare a depozitului trebuia să se integreze cu sistemul ERP utilizat deja în companie, iar cele două soluții funcționează acum ca una singură. Astfel, între cele două sisteme se trimit date foarte detaliate, în timp real, iar pe lângă informațiile clasice (produse, cantități, documente etc.), se transmit coduri unice de palet SSCC (serial shipment container code), coduri de articol și de lot și multe alte date ce ajută echipa Alexandrion în trasabilitatea stocului.

Alte companii care folosesc cu succes sistemul WMS de la Senior Software sunt Delaco, Pambac, Sanovita, Croco, Dinamic 92, Stera Chemicals, Life Logistics, Herlitz și mulți alții.

Despre soluția WMS

Sistemul WMS de la Senior Software este un sistem de tip Warehouse Management System (WMS) destinat gestiunii mărfurilor din depozite și are rolul de a crea și controla fluxurile de mărfuri din cadrul acestora. Soluția integrează tehnologii de ultimă generație din domeniu precum: articole inteligente, cititoare coduri de bare, frecvențe radio (RFID), Voice Picking, Pick-by-Light, Put-to-Light, sisteme de conveioare și sortatoare de manipulare automatizată, pentru performanță și acuratețe ridicată în operațiunile logistice.

Soluția este dezvoltata pe platforma Mantis ce încorporează bune practici testate și validate de peste 600 de companii din întreaga lume. Procesul de analiză și implementare este realizat de consultanți specializați care au peste 10 ani de experiență în managementul logisticii și implementarea de soluții SCM.

Senior Software este furnizor și dezvoltator de sisteme software performante pentru managementul integrat al afacerilor. Fondată în 2003, compania a realizat peste 500 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii. Senior Software implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania își desfășoară activitatea în 5 locații din România (București, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara), cu o echipă formată din circa 200 de angajați.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul