Analiză Kaspersky Lab: 52% dintre companii sunt dispuse să investească în protecție suplimentară pentru tranzacții financiare

14 Aug 2014

Conform unei analize întreprinse de Kaspersky Lab în colaborare cu B2B International în 2014, la nivel european, 52% dintre companii sunt dispuse să investească în software dezvoltat special pentru protejarea tranzacțiilor financiare, utilizând fie componente instalate pe propria infrastructură, fie servicii furnizate de o terță parte.

Analiză Kaspersky Lab: 52% dintre companii sunt dispuse să investească în protecție suplimentară pentru tranzacții financiare

Conform unei analize întreprinse de Kaspersky Lab în colaborare cu B2B International în 2014, la nivel european, 52% dintre companii sunt dispuse să investească în software dezvoltat special pentru protejarea tranzacțiilor financiare, utilizând fie componente instalate pe propria infrastructură, fie servicii furnizate de o terță parte.

Conform analizei Kaspersky Lab, securizarea informațiilor de plată și a tranzacțiilor financiare reprezintă o prioritate pentru companii: o treime dintre companii (34%) plasează protecția acestor informații în top trei priorități pe anul viitor, pentru managementul IT. Aproape jumătate dintre participanții la studiu consideră că organizațiile lor au nevoie de securitate sporită atunci când este vorba despre tranzacții financiare. Companiile mai mari sunt mai dispuse să investească în cele mai bune tehnologii de securitate. În ceea ce privește companiile cu mai mult de 5.000 de angajați, 62% dintre respondenți au declarat că sunt dispuși să plătească mai mult pentru un serviciu de securitate premium, comparativ cu 49% dintre respondenți din segmentul companiilor mai mici.

Analiza include și frecvența cu care infractorii cibernetici sustrag informații financiare de la companii: organizațiile participante la studiu, care au pierdut informații din cauza atacurilor cibernetice, au admis că le-au fost furate informații legate de plăți. Respondenții au afirmat că pierderea acestor informații era cel mai rău lucru care li se putea întâmpla.

Experții Kaspersky Lab au descoperit recent o campanie de fraudare care vizează clienții unei bănci europene mari, campanie în care infractorii au interceptat datele financiare ale clienților și, în interval de o săptămână, au furat mai mult de jumătate de milion de euro din conturile acestora. Este important ca managerii companiilor să ia în considerare protecția multi-platformă, având în vedere că 40% dintre companii afirmă că realizează tranzacții importante de pe dispozitive mobile.

„Clienții sunt dispuși să investească în protejarea tranzacțiilor lor, iar incidența mare de furturi de date financiare relevată de studiul nostru este încă un motiv pentru care protecția eficientă merită investiția,” spune Ross Hogan, Global Head la Fraud Prevention Division din cadrul Kaspersky Lab. „Furnizorii de servicii financiare ar trebui să implementeze soluții de securitate integrate care ajută la prevenirea fraudelor, maximizând eficiența serviciilor și optimizând experiența utilizatorului. Aceste nivele de protecție vor permite furnizorilor de servicii financiare să evite pierderile de bani și problemele de reputație care rezultă din încălcări ale securității datelor și să obțină câștiguri în plus prin atragerea de noi clienți, oferind totodată servicii de calitate clienților deja existenți,” încheie Ross Hogan.

Pentru a oferi o astfel de protecție, experții Kaspersky Lab au dezvoltat platforma Kaspersky Fraud Prevention pentru companiile cu profil financiar sau care întreprind activități de comerț electronic. Kaspersky Fraud Prevention poate proteja orice dispozitiv  al consumatorului, indiferent de sistemul de operare, fie că acesta este Windows, Mac, iOS sau Android și poate detecta tranzacțiile ilegale din cadrul infrastructurii companiei. În plus, platforma include servicii de informare și instrumente care permit companiilor de servicii financiare să-și dezvolte  o protecție solidă în aplicațiile de mobil, cu ajutorul tehnologiilor avansate Kaspersky Lab, pentru a preveni fraudele cibernetice.

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclus în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial*. Pe parcursul celor 16 ani de existenţă, Kaspersky Lab a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari. Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro.

*Compania a fost poziţionată pe locul patru în clasamentul IDC „Worldwide Endpoint Security Revenue by Vendor, 2010”. Clasamentul a fost publicat în raportul IDC „Worldwide IT Security Products 2013-2017 Forecast and 2012 Vendor Shares (IDC #242618, August 2013). Criteriile de clasificare s-au bazat pe veniturile obţinute din vânzările de soluţii de securitate endpoint în 2012.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul
Softlead

Aplicația software Vaunt introduce modulul de evaluare gratuită a prețului apartamentelor

VAUNT, platforma de management al vânzărilor dedicată sectorului rezidențial, introduce un nou modul, Client Portal. Prin intermediul acestuia, clienții cumpărători au acces la date în timp real despre valoarea în piață a...

Citește articolul