Atos și Universitatea Transilvania lansează primul masterat de securitate cibernetică din Brașov cu predare în limba engleză

03 Oct 2018

Atos colaborează cu Universitatea Transilvania (UniTBv) pentru lansarea primului program de Masterat de Cybersecurity din Brașov cu predare în limba engleză. Programul este inclus în curricula Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul UniTBv şi are o durată de 2 ani. De asemenea, Atos dotează laboratorul de securitate cibernetică cu echipamente și soluții în valoare de peste 90.000 de euro. 

Atos și Universitatea Transilvania lansează primul masterat de securitate cibernetică din Brașov cu predare în limba engleză

Programul de Masterat Cybersecurity se adresează tinerilor pasionați de IT și tehnologie și își propune să le asigure acestora dobândirea de abilități și competențe pentru o carieră profesională sau de cercetare în domeniul securității cibernetice. Pregătirea specialiștilor va avea două componente: teoretică - prezentarea conceptelor de securitate cibernetică, infrastructuri critice, securitate informațională și practică - determinarea amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților de securitate cibernetică și gestionarea rapidă și eficientă a sistemelor în cazul unor incidente de securitate. Înscrierea s-a desfășurat în perioada 5 – 8 septembrie. Pentru anul universitar 2018 – 2019 sunt alocate 27 de locuri, dintre care 22 de locuri fără taxă și 5 cu taxă.

“Prin lansarea programului de Masterat de Cybersecurity din cadrul Universității Transilvania din Brașov ne dorim să creăm un ecosistem puternic care să se adreseze nevoilor actuale legate de securitatea cibernetică și, în același timp, să pregătim specialiști cu abilități practice pentru viitor. Noul program vine atât în sprijinul tinerilor IT-iști, prin accesul la noțiuni temenice de securitate cibernetică prezentate de profesori talentați si experți Atos, cât și în sprijinul angajatorilor, fiind cunoscut faptul că industria de software și servicii IT se confruntă în prezent cu o lipsă acută de forță de muncă calificată. Atos și Universitatea Transilvania din Brașov colaborează de mai mulți ani și aveam în plan extinderea  parteneriatului în această direcţie”, a declarat Cătălina Dodu, Global Presales Director Cybersecurity Atos și Country Manager Atos IT Solutions and Services SRL.

În cadrul parteneriatului cu Universitatea Transilvania din Brașov, Atos îşi aduce contribuţia prin implicarea specialiștilor săi din România și din străinătate în procesul de predare, dar şi prin crearea unui laborator specializat de Cybersecurity în valoare de peste 90.000 EUR, ce include atât elemente hardware, servere Bull Sequana S pentru virtualizare şi procesări de date, modulul de securitate hardware HSM Proteccio, precum şi componente software specifice domeniului de securitate din portofoliul Atos: Evidian Single Sign On și CardOS.

 

“Secolul XXI se caracterizează printr-o dezvoltare rapidă a tehnologiilor informaționale și de comunicare, care au creat un spațiu cibernetic dinamic fără frontiere. În acest context, securitatea cibernetică și protecția datelor reprezintă o temă tot mai importantă. La nivel național este o cerere mare de specialiști pentru securitatea datelor, mai ales în contextul în care, începând cu 25 mai 2018, în România, ca dealtfel în toate statele membre UE, se aplică efectiv Regulamentul European General privind Protecția Datelor (GDPR)”, afirmă Conf. Dr. Carmen Gerigan, Decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

5 activități din construcții care pot fi optimizate cu ajutorul aplicațiilor software potrivite

În industria construcțiilor, companiile se confruntă cu diverse provocări legate de eficiența proceselor și gestionarea proiectelor. Aplicațiile software enterprise pot juca un rol esențial în abordarea acestor provocări, oferind...

Citește articolul
Softlead

Care sunt criteriile DESI și cum le poți respecta?

Programul de Digitalizare pentru IMM-uri a introdus, și promovează deja, criteriile DESI/criteriile de digitalizare pentru evaluarea proiectelor finanțate din surse nerambursabile. Pe termen lung, aceste criterii se vor generaliza, deoarece fac...

Citește articolul
Softlead

Digitalizare IMM Nord-Vest: Află secretul unui proiect tehnic de succes!

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a lansat un demers de consolidare a culturii digitale în mediul de afaceri! 

Citește articolul