Automatizarea proceselor prin soluții de tip RPA

23 noiembrie 2018

Robotic Process Automation (RPA) sunt tehnologii și sisteme automatizate, care preiau activitățile repetitive, consumatoare de resurse, cu un grad de eficientizare de până la 90% a timpului alocat în cazul proceselor repetitive. RPA utilizează tehnologii software, pentru a înregistra și interpreta aplicații, cu ajutorul cărora tranzacțiile, gestionarea datelor, procesarea acestora și transmiterea lor să poată fi făcută eficient, prin multiple sisteme IT.

Automatizarea proceselor prin soluții de tip RPA

Următorul acronim despre care trebuie să știi

Managementul riscului și controlul fluxurilor de procese dintr-o companie sunt îmbunătățite, tehnologiile RPA fiind un avantaj inclusiv în relația cu fiecare dintre clienții din portofoliu, prin capacitatea de a susține nevoile acestora.

Care sunt industiile sau departamentele în care se pot folosi sisteme RPA?

Robotic Process Automation (RPA) poate fi implementat și folosit cu succes în orice tip de companie sau departament de contabilitate, financiar, resurse umane, supply-chain, care deține, totodată, un sistem de procese și activități repetitive.

Tipuri de procese care pot fi automatizate prin RPA:

  • Procesele repetitive
  • Procesele cu risc crescut de risc
  • Activitățile care au la bază reguli clare
  • Procesele care includ date digitale
  • Situații în care timpul sau sezonalitatea sunt critice pentru o echipă sau pentru întreaga companie                                                                                                                                                                               

Care sunt cele mai importante beneficii pe care le aduce implementarea tehnologiilor RPA?

În mod surprinzător, RPA nu aduce beneficii doar la nivelul top managementului din compania care implementează sistemul. Conform unui studiu efectuat de Goldsmiths University, companiile care au implementat tehnologii RPA au înregistrat o creștere cu 28% a performanțelor în cadrul companiei, 31% au beneficiat de creșteri salariale, în timp ce 24% dintre anngajați au avut capacitatea de a inova mai mult la propriul job, implicându-se în activități de management și organizare organizațională.

Îmbunătățirea calității muncii angajaților

Cu siguranță, orice cultură organizațională ar îmbrățișa ideea conform căreia angajații săi să se dedice culturii organizaționale, strategiilor de business și implementării acestora, activitățile repetitive însemnând doar bariere de creativitate, inovare și dezvoltare. Mai mult decât atât, cu ajutorul RPA, companiile pot crește gradul de flexibilitate vizibil la nivel intern sau extern, regăsit în activități operaționale.

Creșterea productivității

Ciclurile dedicate proceselor și fluxurilor interne devin mai rapide în comparație cu abordarea manuală.

Excluderea barierelor tehnice

În contextul RPA, utilizarea sistemelor nu implică cerințe tehnice.

În cadrul Simpozionului Gartner IT Expo 2018 din India, au fost prezentate previziunile și estimările ce vizează bugetele globale direcționate pentru implementările RPA, fiind anunțată o creștere cu 57% față de anul precedent. De asemenea, au fost menționte tipologiile de companii de tip early adopters pentru tehnologiile RPA, iar la nivel internațional acestea includ: instituții bancare, companii de asigurări, companii furnizoare de servicii dedicate utilităților, companii de telecomunicații. 

Creșterea adopției RPA se va datora și scăderii cu 10-15% a costurilor tehnologiilor dedicate pentru anul 2019, dar și pentru că organizațiile au tot mai mult în vedere îndeplinirea obiectivelor de digitalizare și eficientizare, ca perspective generale de extindere și dezvoltare.

Gartner estimează că aproximativ 60% dintre companiile globale cu o cifră de afaceri mai mare de 1 miliard de dolari va investi în tehnologii RPA până la finalul anului 2018.

Conform Forrester, se estimează că până la finalul anului 2021, vor fi peste 4 milioane de roboți care vor efectua activități de back-office, administrative, dedicate vânzărilor, recrutării.

În România, RPA a devenit tot mai cunoscut o dată cu transformarea în unicorn a companiei UiPath , companie lansată în România, cu peste 2100 de clienți în România, printre care Armata Statelor Unite, IRS, NASA, adăugând aproximativ 6 clienți noi corporate în fiecare zi. Conform celor mai recente cifre anunțate, compania de enterprise software a înregistrat cea mai rapidă creștere din istorie.

În acest moment, Softlead deține în cadrul platformei un singur furnizor RPA, System Innovation, cu experiență validă în implementarea soluțiilor software complexe.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare

Digitalizarea Industriei De Achiziții - Soluțiile Software Pentru Achiziții Reprezintă O Piață De 6 Miliarde De Dolari

Industria de software de tip CRM este acum cea mai mare din lume, depășind industria sistemelor de gestionare a bazelor de date, și se preconizează că va ajunge la peste 80 de miliarde de dolari până în 2025.

Citește tot arrow_forward

Peste o treime (37%) dintre organizațiile din România au trecut prin cel puțin un atac cibernetic, cu diferite consecințe, în ultimele 24 de luni

Peste un sfert (27,7%) dintre factori decidenți din domeniul IT din România spun că autorii nu au lăsat nicio urmă în cadrul ultimului atac asupra organizației lor

Citește tot arrow_forward

Una dintre cele mai populare încuietori inteligente permite atacatorilor accesul informatic la dispozitivele de acasă

O vulnerabilitate de securitate prezentă în încuietorile inteligente August Smart Lock Pro permite atacatorilor aflați în preajma acestora să intercepteze datele de acces la rețeaua wi-fi și deci să controleze toate dispozitivele conectate din locuință.

Citește tot arrow_forward