Elisabeta Moraru – noul CEO Google România

11 Oct 2016

Elisabeta Moraru a fost confirmată la conducerea biroului local al Google din luna octombrie.

Elisabeta Moraru – noul CEO Google România

Elisabeta Moraru a fost confirmată la conducerea biroului local al Google din luna octombrie.

Elisabeta preia atribuţiile fostului director Dan Bulucea, care a plecat, la jumătatea acestui an, pe poziţia de New Business Manager Google pentru regiunea APAC. Elisabeta s-a alăturat echipei Google în aprilie 2012, în poziţia de Industry Head, având ca atribuţii consilierea clienţilor şi partenerilor în utilizarea soluţiilor de îmbunătăţire a performanţelor online.

De asemenea, Elisabeta a susţinut activ şi introducerea de soluţii digitale în sistemul educaţional şi în media, fiind iniţiatoarea mai multor programe dedicate şcolilor, universităţilor şi presei.

Google Bucharest, este o subsidiară a companiei Google Inc. înfiinţată în 2010, cu sediul în Bucureşti.  Google Bucharest SRL, entitatea juridică din România a companiei americane, a raportat pentru anul 2015 la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) o cifră de afaceri de 15,95 milioane de lei (3,58 mil. euro), în scădere cu 0,5% faţă de anul precedent, conform datelor publice disponibile pe site-ul MFP.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Care sunt criteriile DESI și cum le poți respecta?

Programul de Digitalizare pentru IMM-uri a introdus, și promovează deja, criteriile DESI/criteriile de digitalizare pentru evaluarea proiectelor finanțate din surse nerambursabile. Pe termen lung, aceste criterii se vor generaliza, deoarece fac...

Citește articolul
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul