Enea România își extinde centrele de excelență în cercetare și dezvoltare software din București, Iași și Craiova

23 Feb 2017

Enea România, companie care deține centre de excelență în cercetare și dezvoltare software în București, Iași și Craiova, își continuă extinderea pe piața locală și caută 70 de ingineri de top pentru proiecte noi și în derulare, în domeniile aerospațial, aeronautic, telecomunicații, medical și auto.

Enea România își extinde centrele de excelență în cercetare și dezvoltare software din București, Iași și Craiova

Enea România, companie care deține centre de excelență în cercetare și dezvoltare software în București, Iași și Craiova, își continuă extinderea pe piața locală și caută 70 de ingineri de top pentru proiecte noi și în derulare, în domeniile aerospațial, aeronautic, telecomunicații, medical și auto.

”Căutăm ingineri cu expertiză solidă, pasionați de tehnologiile momentului, activi și flexbili, pregătiți să accepte provocări tehnice care vor revoluționa serviciile medicale și modul în care comunicăm, călătorim sau explorăm Universul. Îi vrem în echipa Enea România pentru a se alătura celor peste 300 de specialiști software foarte buni pe care îi avem deja, recunoscuți și premiați în comunitatea open source pentru contribuțiile deopotrivă numeroase și valoroase la proiecte de virtualizare, dar și embedded, zonă în care suntem lideri de piață în România. Pe lângă oportunitatea de a lucra la proiecte unice care ne diferențiază în industrie, Enea înseamnă un mediu de lucru dinamic, stabil și prietenos, în care inginerii noștri au flexibilitate în programul de lucru, dar și în alegerea proiectelor. Totodată, au susținerea echipei de management pentru a evolua profesional și a-și dezvolta o carieră în cadrul Enea. Nu în ultimul rând, oferim salarii motivante și extra-beneficii”, a declarat Bogdan Putinică, vicepreședinte senior la nivel global pentru divizia de servicii din cadrul Enea.

Pozițiile deschise se adresează inginerilor cu expertiză în arii tehnologice precum Embedded Software (BSP & Drivers Development, Linux Kernel Space, RTOS), Virtualizare (Open Stack, Docker, QEMU Deployment și Configuration, NFV & High Availability Management), Protocol Stack (Inter-Process Communication (Linx), IP Stack, Wireless Communication Stack), Data Acceleration (OpenDataPlane, OpenFastPath), dar și Test Framework System.

„NFV este, în prezent, una dintre tehnologiile avansate care promite economii substanțiale de costuri și versatilitate operațională. În acest domeniu, Enea este compania care a  realizat prima portare de virtualizare a funcțiilor rețelei pe infrastructură ARM, proiect pentru care am fost premiați în cadrul OPNFV Berlin Summit 2016. Totodată suntem lideri pe segmentul software embedded în România, având clienți din industria aviatică, medicală și consumer electronics. Suntem recunoscuți pentru nivelul ridicat la care livrăm proiectele, dovadă fiind și premiul pentru excelență primit anul trecut din partea Boeing, unul dintre clienții Enea. Astfel, ne căutăm colegi cu care să dezvoltăm în continuare tehnologii de ultimă generație pentru domenii de vârf”, a mai adăugat Bogdan Putinică.

În plus, echipa Enea România dezvoltă soluții pentru rețelele de telecomunicații de generație viitoare, proiecte pentru care a primit recunoaștere internațională din partea comunității Open Platform for Network Functions Virtualization (platformă deschisă career-grade care își propune să faciliteze lansarea mai rapidă de produse și servicii și să asigure implementarea consistentă a standardelor deschise la nivelul industriei).

Anul trecut, Enea s-a extins în țară prin două birouri, la Iași și Craiova. Echipele din cele trei centre colaborează la un proiect pentru Agenția Spațială Europeană de dezvoltare de soluții software care rulează pe sateliți și care facilitează comunicarea satelit-satelit și satelit-stație de bază pentru transmiterea unor volume mari de date.

De asemenea, inginerii din cele trei centre de excelență din România sunt implicați în dezvoltarea de soluții software de tip enterprise și cloud, de realitate augumentată și realitate virtuală pentru industria producătoare de echipamente aerospațiale.

Pozițiile deschise în cadrul Enea pot fi gasite pe platforma 0loves1

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul
Softlead

Aplicația software Vaunt introduce modulul de evaluare gratuită a prețului apartamentelor

VAUNT, platforma de management al vânzărilor dedicată sectorului rezidențial, introduce un nou modul, Client Portal. Prin intermediul acestuia, clienții cumpărători au acces la date în timp real despre valoarea în piață a...

Citește articolul