Enel lansează E-Solutions, o nouă linie globală de business

21 May 2017

•    Noua divizie este condusă de Francesco Venturini, fost director al Enel Green Power
•    Antonio Cammisecra, fostul director de business development al diviziei de regenerabile a Grupului, preia conducerea Enel Green Power

Enel lansează E-Solutions, o nouă linie globală de business

•    Noua divizie este condusă de Francesco Venturini, fost director al Enel Green Power
•    Antonio Cammisecra, fostul director de business development al diviziei de regenerabile a Grupului, preia conducerea Enel Green Power

Enel a lansat o nouă linie globală de business, denumită E-Solutions, ca nou element al strategiei de creștere a Grupului.

Noua linie a fost lansată pentru a beneficia de oportunitatea transformărilor din industria energetică și are ca scop înțelegerea și deservirea nevoilor bazei globale de clienți ai Enel, prin explorarea potențialului noilor tehnologii, pentru dezvoltarea unor produse centrate pe client, inovatoare, altele decât furnizarea de energie și, nu în ultimul rând, soluții digitale.

Noua Linie Globală Enel, condusă de Francesco Venturini – care a condus Enel Green Power cu succes în ultimii trei ani va fi concentrată pe domenii ca mobilitate electrică, proiecte vehicle-to-grid, infrastructură de alimentare, gestionarea eficienței energetice, baterii și platforme de optimizare a energiei, iluminat public și sisteme de generare distribuită. Inițial, divizia va fi structurată în patru segmente principale:
1)    E-Home & Consumer Solutions, concentrate pe soluții pentru locuințe inteligente;
2)    E-City, pentru livrarea de soluții pentru fibră optică, iluminat, semnalizare și securitate;
3)    E-Industries, pentru dezvoltarea de sisteme ”off grid” (neconectate la rețea), ”limited grid” (rețele limitate) și de generare distribuită;
4)    E-Mobility, care include infrastructura de reîncărcare pentru vehicule electrice și baterii aflate la al doilea ciclu de viață.

Toate aceste segmente reprezintă oportunități de business cu potențial semnificativ, care pot beneficia de evoluțiile ce aduc schimbări radicale în domeniul tehnologic,  astfel încât să creeze valoare într-o eră a schimbărilor transformaționale între industrii.

„Evoluția tehnologiei prezintă multe posibilități, oferind valoare acelora care nu se tem de ele”, a comentat Francesco Starace, CEO al Grupului, la lansarea E-Solutions. „În ultimii trei ani, am muncit din greu pentru a îndeplini viziunea strategică Open Power a Grupului. Această strategie înseamnă că trebuie să găsim noi întrebuințări pentru energie, noi modalități de gestionare a energiei pentru oameni și noi tehnologii, printre multe altele. Pe această bază, avansăm în realizarea noului plan strategic, pentru cu accent special pe cei doi factori cheie în generarea de valoare: Concentrarea pe client și Digitalizarea. Astfel, lansarea liniei globale de business E-Solutions reprezintă un pas strategic important pentru Enel. Lucrăm la integrarea noului business cu elementele tradiționale ale lanțului valoric al industriei energetice, și suntem încântați să explorăm această nouă lume, plină de oportunități.”

E-Solutions va activa global pe toate piețele în care Enel are deja o prezență operațională, dar poate îndrepta Grupul și către noi zone geografice.

Enel Green Power, care administrează portofoliul de unități de producție de energie din surse regenerabile al Grupului, cu o capacitate instalată de 38 GW, rămânând un pilon central în strategia de creștere a Grupului, va fi condus de Antonio Cammisecra. În calitatea sa anterioară de director al echipei de Business Development a EGP, acesta a fost arhitectul din spatele creșterii companiei la nivel mondial. Enel Green Power a încheiat un record 2016, punând în funcțiune unități cu o capacitate instalată totală de 2.018 MW pe parcursul anului, mai mult decât dublu față de nivelul din 2015, de peste 1.000 MW. Pentru perioada 2017-2019, EGP are proiecte pentru unități cu o capacitate totală de 6.700 MW.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul