Evaluată la 180 de milioane de dolari, compania germană Avira a fost achiziționată de Investcorp

09 aprilie 2020

Deși la nivel global luna martie a stat sub semnul pandemiei, apetitul pentru investițiile în tehnologie a fost în continuă creștere.

Evaluată la 180 de milioane de dolari, compania germană Avira a fost achiziționată de Investcorp

Astfel, Avira, una dintre cele mai cunoscute companii de securitate cibernetică, ce dezvoltă antiviruși, managementul identității de brand și o suită de instrumente dedicate companiilor de tehnologie, anunță oficial achiziția de către Invescorp Technology Partners.

Termenii legali ai tranzacției nu au fost dezvăluiți, dar este cunoscut faptul că Travis Witteveen, CEO Avira, s-a pronunțat asupra evaluării companiei: 180 de milioane de dolari.

Avira a fost fondată în 1986, iar în prezent are un portofoliu de zeci de milioane de utilizatori în tot ceea ce înseamnă brandurile pe care le deține. Investiția va ajuta Avira să se dezvolte în continuare la nivel global, planurile fiind acelea de a cuceri și Statele Unite ale Americii, acolo unde fondul de investiții este extrem de prezent.

În România, Avira este prezentă din anul 2004, iar în prezent are peste 130 de angajați.

Avira protejează utilizatorii împotriva tuturor pericolelor asociate universului digital. Suita de produse de securitate include programe gratuite pentru utilizatorii de Windows, Mac, iOS sau Android. Avira are in portofoliu şi o gamă premium pentru clienţii care doresc să se bucure de caracteristici tehnice avansate şi suport tehnic.

Avira este o companie multinaţională cu sediul principal în Tettnang, Germania şi birouri in Bucureşti, Munich, Beijing şi Silicon Valley.  Toate funcționalitățile Avira sunt disponibile ca SDK-uri și API-uri autorizate. Lucrând împreună, Avira și partenerii săi protejează peste 500 de milioane de dispozitive la nivel global. Soluțiile Avira obțin în mod constant cele mai bune rezultate la testele de securitate derulate de organizații independente.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare

În 2018, România s-a clasat pe locul 8 în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați de ransomware-ul mobil

Cercetătorii Kaspersky Lab au constatat că numărul de atacuri care folosesc software periculos pentru dispozitive mobile aproape s-a dublat, în numai un an. În 2018 au existat 116,5 milioane de atacuri, comparativ cu 66,4 milioane, în 2017, cu o creștere semnificativă a numărului de utilizatori unici afectați. În ciuda faptului că sunt atacate mai multe dispozitive,...

Citește tot arrow_forward

Una dintre cele mai complexe operațiuni de spionaj pe Android: Mandrake a rămas nedectat timp de patru ani în aplicații din magazine oficiale

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o nouă amenințare informatică, denumită Mandrake, care infectează dispozitive cu Android ale unor victime atent alese cu scopul de a le spiona și de a le goli conturile bancare.

Citește tot arrow_forward

Ce trebuie să știi la implementarea primului ERP?

95% dintre companiile care implementează corect o aplicație software reușesc să îmbunătățească procesele interne după acest pas.

Citește tot arrow_forward