Kapsch TrafficCom a livrat primul sistem de vinietă electronică din UE în Bulgaria înainte de termen

25 Jun 2019

Consorţiul Kapsch Traffic Solutions a livrat autorităţilor bulgare un sistem naţional de vinietă electronică complet funcţional. Sistemul a fost pus în funcţiune şi predat cu mai bine de două luni înainte de termen, la data de 17 decembrie 2018. Documentul care atestă eficienţa sistemului a fost semnat în mai 2019 şi autorităţile bulgare au efectuat recepţia fără obiecţii.

Kapsch TrafficCom a livrat primul sistem de vinietă electronică din UE în Bulgaria înainte de termen

În prezent, toţi participanţii la trafic care călătoresc în Bulgaria pot achiziţiona vinieta electronică printr-o aplicaţie de mobil, o pagină web sau un terminal pentru autoservire din benzinării, fără a mai fi nevoiţi să răzuiască vechile viniete şi să lipească altele noi pe parbrizul autovehiculului.

La sfârşitul anului 2017, autorităţile rutiere din Bulgaria au acordat Consorţiului Kapsch Traffic Solutions contractul de implementare a unui sistem naţional de taxare rutieră în Bulgaria pentru camioanele care depăşesc 3,5 tone. Contractul prevede şi introducerea unei viniete electronice pentru autoturisme. Proiectul urma să se deruleze pe o perioadă de 19 luni şi a cuprins livrarea şi instalarea unui număr de 500 de terminale pentru autoservire care să asigure înregistrarea şi emiterea vinietelor electronice, 100 de vehicule de inspecţie, 100 de unităţi pentru cântărire în mişcare şi 100 de pasarele pentru marcarea punctelor de taxare, precum şi un centru de date şi o unitate de back office.

Consorţiul Kapsch Traffic Solutions a marcat încheierea primei faze a proiectelor prin livrarea sistemului naţional de vinietă electronică operaţional. Compania a livrat toate vehiculele de inspecţie, sistemul computerizat central pentru vinieta electronică şi centrele de date operaţionale, magazinul online, 500 de terminale pentru autoservire şi aplicaţia mobilă înainte de termen, astfel încât sistemul a fost lansat la data de 17 decembrie 2018.

Costul utilizării reţelei naţionale de drumuri, cu o lungime totală de peste 16.000 km, rămâne acelaşi pentru participanţii la trafic. Sistemul este flexibil şi a permis autorităţilor să introducă noi produse de tip vinietă, cu doar câteva clicuri suplimentare, fără alte costuri. Autorităţile locale au profitat de această opţiune şi au introdus o vinietă de weekend pentru cei care călătoresc mai rar. Aceasta este acum disponibilă alături de vinietele electronice cu valabilitate anuală, trimestrială, lunară şi săptămânală care sunt deja populare pe piaţă.

Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi participanţii la trafic trebuie să deţină o vinietă electronică pentru a putea călători pe drumurile din Bulgaria.

Bulgaria este cea de-a şasea ţară europeană în care Kapsch a primit mandatul de a implementa un sistem naţional de încasare a taxei rutiere, după Austria, Elveţia, Polonia, Republica Cehă şi Belarus, şi prima ţară din UE în care Kapsch implementează un sistem de vinietă electronică.

 

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Revoluționarea comunicării, relației cu clienții și eficienței operaționale

GoIT este o companie internațională de educație tech pentru începători, lider de piață pe acest segment în CEE. În prezent, organizația numără aproximativ 300 de angajați, activează în țări precum România,...

Citește articolul