Spin-off: Softbinator Technologies se desprinde din Cornerstone Technologies cu 60 de angajați și cele mai importante proiecte de blockchain și fintech

18 Feb 2020

Softbinator Technologies, companie specializată în proiecte de R&D în blockchain și Inteligență Artificială, s-a desprins din Cornerstone Technologies (CST), noua entitate fiind condusă de Daniel Ilinca. Echipa Softbinator Technologies numără în prezent 60 de specialiști IT, iar compania are în plan angajarea a peste 40 de programatori pană la finalul anului în sediile din București și Constanța. Pe lângă extinderea pe piețele internaționale și planurile de colaborare cu firme locale, Softbinator Technologies mizează și pe colaborarea cu zona academică.

Spin-off: Softbinator Technologies se desprinde din Cornerstone Technologies cu 60 de angajați și cele mai importante proiecte de blockchain și fintech

Din structura noului acționariat fac parte Daniel Ilinca, CEO, care deține pachetul majoritar de acțiuni, Alexandru Dianu, COO, Marius Băisan, CTO și Andreea Popa, CFO.

„Decizia de a integrare în acționariat a managerilor seniori se aliniază noilor obiective, respectiv implicarea directă a managementului în succesul companiei. Pe lângă planurile noastre de creștere a numărului de clienți externi, volumul de proiecte și cifra de afaceri generată, ne propunem să abordăm progresiv și piața internă, pe componenta de transformare digitală”, declară Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies.

Printre cele mai importante proiecte preluate în portofoliul noii companii se numără Equatorial – platformă de training alături de care Softbinator Technologies dezvoltă soluții gamificate de e-learning, Bittnet – liderul pieței de training în IT din România, TripleMars.com – platformă de e-commerce din Israel, QuickBoard – software și placă de antrenament și monitorizare recuperare fizică, CareersInWhite.com – platformă de recrutare pentru personal medical, LadyFit.ro –  platformă online de dietă și monitorizare fitness personalizate, Zillearn – soluție de edutech dedicată pieței din Singapore și alte soluții de fintech bazate pe blockchain precum MoonPay – procesator online de schimb din monedă FIAT în cripto-monede.

Portofoliu Softbinator Technologies va cuprinde atât propriile soluții software și hardware, cât și proiecte de outsourcing, iar focusul companiei se va îndrepta cu precădere spre domeniile blockchain, fintech, medtech, edutech și gaming.

Softbinator Technologies va colabora cu universități din România în proiecte de R&D

Compania își propune extinderea colaborării cu zona academică în proiecte de cercetare, dotarea cu echipamente tech și actualizarea curriculei universitare în domenii emergente precum blockchain, Inteligență Artificială, machine learning. Facultatea de Matematică a Universității din București este unul dintre partenerii Softbinator Technologies, colaborare demarată în urmă cu mai mulți ani în parteneriat cu firma Cornerstone Technologies CST și care va continua alături de noua entitate, fiind un program continuu de dotare a mai multor laboratoare de informatică, dar și cursuri susținute de angajații companiei.

Softbinator Technologies își propune extinderea colaborării și cu alte facultăți cu profil tehnic din orașele în care activează.

În zona de business, pe de altă parte, Softbinator Technologies colaborează cu un număr semnificativ de startup-uri, pe proiecte ce cuprind de la dezvoltare software și hardware, până la investiții, iar începând cu anul curent, compania se va implica și în proiecte de cercetare-dezvoltare pe acest segment.

Comunitatea Softbinator

Brandul Softbinator s-a lansat în anul 2011, odată cu apariția Fundației Softbinator, și a consolidat în jurul său una dintre cele mai mari comunități din industria locală de tech. Evenimentele Talks by Softbinator au loc în diferite orașe țin țară și adună sute de participanți în fiecare an.

Fundația Softbinator va fi condusă în continuare de Radu Amariei și Daniel Ilinca și va avea ca misiune continuarea seriei de evenimente dedicate celor mai importante tehnologii și extinderea activităților în alte orașe din țară. Compania Softbinator Technologies va sprijini activitatea Fundației, însă, vor funcționa ca două entități diferite, cu proiecte independente. La fel ca până acum, proiectele Fundației Softbinator vor putea fi accesate și de alte companii.

 

 

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare