Studiu Instant Factoring: Companiile cu cifra de afaceri sub 50.000 euro au fost cele mai profitabile microîntreprinderi în 2018

28 ianuarie 2020

Companiile cu cifra de afaceri sub 50.000 euro au înregistrat cea mai bună profitabilitate la nivelul sectorului microîntreprinderilor în 2018[1], cu o marjă brută de 32% și cea netă de 30,4%. Deși per ansamblu profitul net al sectorului a scăzut cu 5% comparativ cu anul precedent, evoluția din ultimii 10 ani este pozitivă, acestea îmbunătățindu-și constant marja netă de profitabilitate, cu 10 puncte procentuale, până la 21,5%, însemnând 28,2 miliarde lei.

[1] Pe baza datelor preliminare la 2018.

Studiu Instant Factoring: Companiile cu cifra de afaceri sub 50.000 euro au fost cele mai profitabile microîntreprinderi în 2018

Companiile cu profit au reprezentat 55,4% din total, respectiv 291 de mii, dintr-un total de aproximativ 525 de mii de companii care și-au depus bilanțurile la iulie 2019. Diferența este completată de companiile pe pierdere, în procent de 35%, adică 184 de mii și cele cu rezultatul net egal cu zero, 10%, cumulând aproximativ 51 de mii de firme.

Rezultatul net al microîntreprinderilor a fost de 16,6 miliarde lei în 2018. Cele mai performante sectoare au fost activitățile profesionale, cu 23% din total, construcțiile cu 10,6% și IT&C, cu 9%. Companiile cu cifra de afaceri cuprinsă între 50K și 250K euro au avut cel mai bun rezultat net de 9,7 miliarde de lei, însemnând 58% din total. La polul opus, companiile cu cifra de afaceri egală cu zero au înregistrat un rezultat net negativ de 1,9 miliarde de lei în 2018.

Microîntreprinderile din sectorul activităților profesionale își mențin prima poziție de profitabilitate, deși în scădere de la 31% pe baza datelor de la finalul anului 2017. Suntem bucuroși să sprijinim acest sector de activitate aflat în plină dezvoltare, declară Adina China-Birta, Country Manager, Instant Factoring. Construcțiile au urcat pe locul 2 în acest an, înlocuind practic comerțul cu ridicata aflat la 8.1% la sfârșitul lui 2017. Deși este bine situat din punct de vedere al profitabilității, prezintă și cele mai mari pierderi, fiind o industrie cu un grad ridicat de risc. IT&C se menține pe locul 3, în ușoară creștere, de la 7.4%, completează, Adina China-Birta.

Rezultatul brut al microîntreprinderilor a fost de 18,3 miliarde lei în 2018. Cea mai mare pondere, de 57% din rezultatul brut, a fost generată de companiile cu o cifră de afaceri cuprinsă între 50K-250K euro, urmată de cele din intervalul 250K-500K euro cu o pondere de 37% și de companiile cu o cifră de afaceri situată sub 50K euro, reprezentând 6% din total. Companiile cu o cifră de afaceri mai mică sau egală cu 0 au înregistrat o pierdere brută de 1,9 miliarde lei.

Rezultat sectorial brut

La nivelul microîntreprinderilor locale se observă un nivel al rentabilității capitalurilor proprii (ROE) mediu de 42%, în timp ce rentabilitatea activelor (ROA) s-a situat la 10%. Incluzând și rezultatele companiilor care au înregistrat pierderi, mediile ROE și ROA scad la 25,3%, respectiv 6% în 2018.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare

Cum schimba tehnologiile practicile de management ale resurselor umane?

Tehnologia schimba in mod fundamental modul in care departamentele de resurse umane mentin relatiile cu angajatii, organizeaza documentele si analizeaza performantele echipelor. Folosite eficient, sistemele software fac munca specialistilor din domeniul resurselor umane mult mai productiva si sporesc gradul de multumire a angajatilor. Sa vedem cum au transformat tehnologiile practicile de manageme...

Citește tot arrow_forward

Care sunt industriile în care digitalizarea este primordială în această perioadă?

Într-o perioadă în care angajații și companiile descoperă tot mai mult beneficiile work from home, optimizarea proceselor de lucru, precum și digitalizarea celor mai importante industrii aflate în interacțiunea directă consumator – producător/comerciant sunt esențiale și se află în topul intereselor clienților Softlead.

Citește tot arrow_forward

Una dintre cele mai complexe operațiuni de spionaj pe Android: Mandrake a rămas nedectat timp de patru ani în aplicații din magazine oficiale

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o nouă amenințare informatică, denumită Mandrake, care infectează dispozitive cu Android ale unor victime atent alese cu scopul de a le spiona și de a le goli conturile bancare.

Citește tot arrow_forward