TAG Heuer, Google și Intel anunță o colaborare în domeniul ceasurilor inteligente

20 martie 2015

TAG Heuer, Google și Intel au anunțat un parteneriat pentru a lansa un ceas inteligent elvețian bazat pe tehnologia Intel și pe platforma Android Wear.

TAG Heuer, Google și Intel anunță o  colaborare în domeniul ceasurilor inteligente

TAG Heuer, Google și Intel au anunțat un parteneriat pentru a lansa un ceas inteligent elvețian bazat pe tehnologia Intel și pe platforma Android Wear.

Anunțul marchează o nouă eră a colaborării dintre producătorii elvețieni de ceasuri și Silicon Valley, aducând laolaltă expertiza fiecărei companii în producția de ceasuri de lux, software și hardware.

Colaborarea a fost anunțată oficial astăzi în cadrul Baselworld, în timpul unei conferințe de presă la standul TAG Heuer. Jean-Claude Biver, Președinte al Diviziei de ceasuri din cadrul LVMH Group și CEO al TAG Heuer, David Singleton, Director de Inginerie pentru Android Wear, și Michael Bell, Vicepreședinte Corporate și General Manager al New Devices Group în cadrul Intel, au urcat împreună pe scenă.

Toate cele trei companii vor crea un produs de lux și în același timp conectat la viața de zi cu zi a utilizatorului – o combinație de inovație, creativitate și design din Silicon Valley, California, și din Watch Valley, La Chaux-de-Fonds, Elveția.

“Industria producătoare de ceasuri elvețiene și Silicon Valley reprezintă o combinație de inovație tehnologică și credibilitate din domeniul producției de ceasuri. Colaborarea noastră formează un parteneriat de tip win-win. Potențialul colaborării dintre cele trei companii este enorm”, a declarat Jean-Claude Biver.

Guy Sémon, General Manager al TAG Heuer a adăugat: “Calitatea ceasurilor elvețiene este recunoscută la nivel mondial. Atunci când aceasta este pusă în combinație cu tehnologia creativă și puterea globală a două companii precum Intel și Google, cu ajutorul platformei Android Wear și a tehnologiei Intel, putem vedea începerea unei revoluții tehnologice în industria noastră, în care suntem mândri să fim pionieri cu TAG Heuer”.

David Singleton a declarat: “Unind frumusețea cu tehnologia, ceasul elvețian a inspirat generații de artiști și ingineri – inclusiv pe noi la Google. Suntem, așadar, încântați să lucrăm cu TAG Heuer și Intel pentru a aduce o combinație unică de emoție și inovație pe piața luxului. Folosind platforma Android Wear, ne putem imagina un ceas mai bun, mai elegant și mai inteligent”.

“În contextul în care lucrăm pentru a oferi experiențe noi bazate pe tehnologie, suntem încrezători că o abordare colectivă va inspira noi inovații în domeniul tehnologiei purtabile. Colaborarea cu TAG Heuer și Google ne aduce mai aproape de realizarea viziunii în domeniul tehnologiei purtabile cu ajutorul unui ceas inteligent care ridică nivelul acestui sector”, a notat Michael Bell.

Despre TAG HEUER

TAG Heuer reprezintă avangardismul producției de ceasuri elvețiene din 1860. TAG Heuer a împins mereu limitele, dând naștere unor ceasuri și cronografe incredibile pentru toți cei care doresc să provoace convențiile. Acest know-how tehnic a fost cultivat încă de la început pentru o precizie extremă în controlul timpului. Parteneriatele de lungă durată cu sportivi din domeniul curselor moto și de elită demonstrează spiritul de echipă, curajul și gustul pentru risc, toate ducând TAG Heuer dincolo de limitele industriei producătoare de ceasuri. Identitatea brandului se află în strânsă legătură cu principiile fondatoare de anti-conformism. Sloganul companiei, "#Dontcrackunderpressure", este mai mult decât un enunț: este o stare de spirit. Mai multe informații despre TAG Heuer găsiți la presscorner.tagheuer.com/

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare

Procesele se îmbunătățesc continuu, prin tehnologia Cloud

Despre experianța uneia dintre cele mai mari companii din domeniul construcțiilor de mașini și unelte, care a decis încă din 2015 să folosească Sistemul modern de Management al Documentelor în Cloud, DocuWare, aflați din Studiul de Caz.

Citește tot arrow_forward

Susţineţi performanţa în business cu ajutorul sistemului ERP – Winline

Pe la jumătatea anului trecut, Institutul Naţional de Statistică a făcut publică o analiză foarte relevantă pentru mediul local de afaceri. Companiile romaneşti din Top 1000 au reuşit să genereze venituri medii mai mari cu +8% deşi au înregistrat o scădere cu 14% a numărului de angajaţi.

Citește tot arrow_forward