Tehnologia Modernă Încurajează Faptele Bune

03 Oct 2016

Nu sunt mulți cei care își dedică o fărâma din timpul lor liber pentru a se implica în acțiuni de voluntariat. Iar această mână de oameni, pentru a reuși să aibă un impact în rezolvarea problemelor sociale pe care le vizează, trebuie să își desfășoare activitatea în mod organizat.

 

Tehnologia Modernă Încurajează Faptele Bune

Nu sunt mulți cei care își dedică o fărâma din timpul lor liber pentru a se implica în acțiuni de voluntariat. Iar această mână de oameni, pentru a reuși să aibă un impact în rezolvarea problemelor sociale pe care le vizează, trebuie să își desfășoare activitatea în mod organizat.

Fundația Principesa Margareta a României se ocupă cu succes de coordonarea proiectului Telefonul Varstnicului - prima linie telefonică națională care oferă suport bătrânilor din România. Serviciul este gratuit, confidențial și accesibil oricărui bătrân care simte lipsa unui interlocutor.

Proiectul are ca scop principal informarea vârstnicilor, pentru a-i ajuta să își rezolve problemele cotidiene. Operatorii linei telefonice ascultă poveștile de viață ale vârstnicilor și după caz îi direcționează spre instituții sau organizații care le pot oferi suport practic în comunitățile din care ei fac parte, încurajându-i să găsească cele mai potrivite soluții. Celor care se simt singuri, echipa de voluntari le alină singurătatea prin apeluri săptămânale, oferindu-le suportul moral de care au atât de mare nevoie.

Cum este organizată activitatea voluntarilor?

În cadrul proiectului Telefonul Vârstnicului, operatorii specializați preiau apeluri și reapelează zilnic, vârstnici din toată țara. În plus, există o echipă de voluntari care sunt implicați în reapelarea regulată a persoanelor care se declară afectate de singurătate și care sunt în prag de izolare socială. Fiecare voluntar alocă în fiecare săptămână câte două ore pentru a purta discuții telefonice cu vârstnicii cu care au stabilit o relație de prietenie.

Cum sunt organizate și unde sunt păstrate datele?

Pe lângă echipa de bază a proiectului, Fundația Principesa Margareta coordonează și o echipă de 15 voluntari. Fiecare dintre aceștia colectează informații noi despre beneficiarii proiectului la fiecare apel. Suport în acest sens le este aplicația Zimplu CRM, o soluție software românească care îi ajută pe voluntari să înregistreze și să păstreze informațiile prețioase despre evoluția fiecărui beneficiar și să participe la dezvoltarea bazei de date a proiectului Telefonul Vârstnicului.

Creată de către operatorii liniei telefonice, baza de date a fost deosebit de utilă pentru eficientizarea activităților și creșterea calității serviciilor sociale oferite. Astfel, echipa Telefonul Vârstnicului a creat câmpuri specifice pentru activitatea lor, care împart vârstnicii pe categorii, în funcție de orașul în care locuiesc, vârsta, cu cine locuiesc și alte detalii despre nevoile identificate. Cu Zimplu CRM, operatorii liniei telefonice înregistrează și monitorizează datele personale ale vârstnicilor.

De asemenea, pentru a păstra un istoric al tuturor discuțiilor purtate cu beneficiarii, voluntarii adaugă notițe în Zimplu CRM după fiecare apel. Astfel, în cazul în care un voluntar părăsește asociația, toate datele strânse de acesta vor rămâne în baza de date, iar munca lui poate fi continuată cu succes de ceilalți colegi sau de voluntarii care vor veni după el.

Fiecare persoană este importantă

În cazul unora dintre bătrâni, apelul primit săptămânal reprezintă singura formă de socializare de care se bucură. De aceea, este foarte important ca voluntarii să nu uite de o convorbire planificată și să îi sune pe bătrâni atunci când au promis.

Vârstnicii știu ziua și ora când urmează să fie reapelați de către voluntari, pentru că aceste date sunt prestabilite de comun acord. Pentru a nu trece cu vederea niciun apel, echipa își programează activități în Zimplu CRM, iar dacă au stabilit să reia discuția cu un bătrân peste o lună, Zimplu le va aminti să facă acest lucru printr-o notificare și le va oferi toate informațiile necesare pe prima pagină.

Prezenți în momentele speciale

Zilele de naștere sau de nume au însemnătate pentru fiecare dintre noi. Pentru cei mai mulți vârstnici, ele trec însă ca zile oarecare. Transformarea unui apel într-unul special, cu urări de bine, readuce vârstnicilor sentimentul că sunt valoroși și prețuiți. Cu ajutorul tichetelor suport din Zimplu CRM, toate zilele deosebite sunt marcate, odată deschise, acestea neputând fi închise până la îndeplinirea activității urmărite.

Aflați mai multe despre Zimplu CRM.

Nexus Electronics SRL a fost fondata in anul 2006, in Bucuresti, Romania.
Activitatea principala a companiei o constituie dezvoltarea de sisteme informatice pentru reducerea costurilor operationale ale companiilor.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Digitalizarea în producție: Care sunt diferențele între aplicațiile software de tip ERP și MRP?

Conform Software Suggest, 33.66% dintre utilizatorii soluțiilor software de tip ERP sunt companii de producție, acesta fiind unul dintre domeniile de activitate în care beneficiile implementării unei astfel de soluții înseamnă o...

Citește articolul
Softlead

5 activități din construcții care pot fi optimizate cu ajutorul aplicațiilor software potrivite

În industria construcțiilor, companiile se confruntă cu diverse provocări legate de eficiența proceselor și gestionarea proiectelor. Aplicațiile software enterprise pot juca un rol esențial în abordarea acestor provocări, oferind...

Citește articolul