TotalSoft ocupă pentru al treilea an consecutiv primul loc în topul furnizorilor de soluţii ERP din România

02 Oct 2012

TotalSoft, producătorul sistemului Charisma ERP, s-a clasat pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii de tip ERP din România, conform studiului “ERP Romania 2012. Analysis and trends of the ERP software products and related services” publicat pe 28 septembrie de compania de cercetare de piaţă şi consultanţă Pierre Audoin Consultants.

TotalSoft ocupă pentru al treilea an consecutiv primul loc în topul furnizorilor de soluţii ERP din România

TotalSoft, producătorul sistemului Charisma ERP, s-a clasat pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii de tip ERP din România, conform studiului “ERP Romania 2012. Analysis and trends of the ERP software products and related services” publicat pe 28 septembrie de compania de cercetare de piaţă şi consultanţă Pierre Audoin Consultants.

Rezultatele studiului arată o creștere a cotei de piață TotalSoft  la 16% în condițiile unei noi stagnări a pieței ERP în jurul valorii de 100M Euro. TotalSoft înregistrează o creștere de 20% pe parte de licențe, de aproape 7 ori mai mare decât a următorului clasat, și ocupă al doilea an consecutiv locul 1 pe parte de servicii, cu o creștere de 14%.

"Anul 2011 nu a marcat acel "recovery" pe care mulți îl așteptau pe piața de soluții ERP din România. Astfel, vendorii IT care au câștigat cotă de piață au fost în special cei care s-au adaptat foarte rapid "sensibilității" clienților în ceea ce privește prețul și adaptabilitatea soluțiilor de business la mediul dificil în care își desfășoară activitatea majoritatea companiilor. TotalSoft a profitat din plin de câteva oportunități majore pe piața locală și astfel și-a consolidat poziția în vânzările de proiecte de gestiune a resurselor, fie ele financiare, umane sau materiale” Eugen Schwab Chesaru, Managing Director, PAC România.

Cu 25,92 M Euro cifră de afaceri consolidată, înregistrată în 2011, din care peste 17M Euro obţinută din furnizarea de soluţii de tip ERP (Enterprise Resource Planning) pe piaţa românească, TotalSoft își consolidează poziția de lider de piață, devansând pentru al treilea an consecutiv funizorii unor soluţii software B2B mult mai titrate pe plan mondial.

Cifra de afaceri realizată de Charisma în 2011 a provenit din verticalele de retail/distribuţie (32,9%), producţie (21,9%), servicii (19,63%) şi financiar bancar (13,16%), realizare care a propulsat TotalSoft, conform studiului citat, pe locul 1 în verticalele de retail, distribuţie și servicii și locul patru în cea de producție.

„Confirmarea poziției de lider al pieței ERP românești pentru al treilea an consecutiv, arată maturizarea la care a ajuns TotalSoft prin marile proiecte locale și internaționale. Strategia noastră urmărește în mod consecvent poziționarea ca lider în verticalele de business în care acționăm, prin oferirea unor soluții compexe, inovative, în pas cu schimbările mediului economic și cu creşterea exigenţei clienţilor. Pe verticala serviciilor financiare, în care competențele și know-how-ul înglobat de Charisma acoperă orice nevoie a unui grup multinaţional, intenționăm să devenim unul dintre liderii mondiali.” Liviu Dan Drăgan, CEO TotalSoft.

Pe o piață care a crescut cu numai 4,6% față de anul precedent, caracterizată de PAC prin “moderație și eficiență, în care deciziile sunt luate cu mai multă atenție și bugetele sunt alocate pentru a îndeplini obiective clare”, evoluția TotalSoft s-a remarcat printr-o creștere de două procente a cotei de piaţă, reprezentând aproape jumătate din creșterea înregistrată de întreaga piață.

Estimările PAC prevăd pentru următorii 5 ani o dezvoltare a pieței ERP datorită companiilor internaționale, preocupate de a avea parteneri care să ofere soluții IT complete, de reorganizare a producătorilor de energie electrică din România sau de deschidere a managementului local spre soluții care le să ofere un control financiar mai bun și o transparență a afacerilor.

TotalSoft, companie românească înființată în 1994, este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, Healthcare și BI) din Europa Centrală. Compania are o echipă de 600 de specialiști și proiecte în peste 40 de țări, pe patru continente.

TotalSoft este unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing și unul dintre top 10 furnizori europeni de soluții ERP și HCM. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software sunt lideri de piață în România, cu aplicare în opt verticale de business: financiar, retail & distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de externalizare care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR.  În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziționată de Logo Yazilim A.S. (Logo).

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul
Softlead

Aplicația software Vaunt introduce modulul de evaluare gratuită a prețului apartamentelor

VAUNT, platforma de management al vânzărilor dedicată sectorului rezidențial, introduce un nou modul, Client Portal. Prin intermediul acestuia, clienții cumpărători au acces la date în timp real despre valoarea în piață a...

Citește articolul