3 întrebări de calificare a intenției de achiziție software. Implementarea eșuată a NetSuite

28 Nov 2019

În cele mai multe dintre cazuri, ultimul trimestru al fiecărui an este decisiv atât în planificarea unei achiziții software, cât și în bugetarea pe termen scurt și mediu a unei noi implementări.

3 întrebări de calificare a intenției de achiziție software. Implementarea eșuată a NetSuite

Decizia achiziției. Când e nevoie de o aplicație software într-o companie?

Cu certitudine, orice companie are nevoie de minim o aplicație software, indiferent de industria în care își desfășoară activitatea. Fie că este vorba despre retail, agricultură, construcții, producție, fie că este un salon de beauty, o clinică medicală sau un start-up, secolul XXI stă sub semnul dinamicii datelor, eficienței și productivității. Așadar, prioritatea în achiziția aplicațiilor software este dată de obiectivele fiecărei companii și nu de o decizie de achiziție.

Cum știi că ai nevoie de o aplicație software?

În cele peste 10.000 de solicitări de aplicații software colectate prin Softlead, în peste 98% dintre situații, companiile au identificat o problemă la nivelul întregii sfere de business. Incapacitatea de a colecta toate datele centralizat, de a le interpreta, pierderea resurselor de timp, de forță de lucru, expirarea unor stocuri de materii prime sau angajarea ineficientă a unui număr prea mare de oameni sunt doar câteva probleme de management ușor rezolvabile prin achiziționarea și implementarea unei aplicații software.

 Decizii emoționale versus cifre?

Și în achizițiile software poate exista un factor emoțional care să influențeze o decizie de implementare, dar acesta este mai puțin prezent comparativ cu alte industrii. În cele mai multe dintre cazuri, rapoartele financiare sau analiza de business sunt cei doi indicatori relevanți ai deciziei.

Eșecul NetSuite în implementarea soluției ERP pentru producătorul de materiale textile, Kentwool

Eșecurile în implementarea aplicațiilor software nu sunt cel mai des întâlnit subiect din media de profil și, cu toate acestea, ele există chiar în cazul unor nume mari din industria software. Unul dintre acestea este NetSuite, care în 2014 a încheiat un contract de implementare a aplicației ERP proprii pentru compania producătoare de textile Kentwool, soluție ce urma să gestioneze managementul activității de inventariere, depozitelor, vânzări, financiare și de expediere a comenzilor, toate într-o platformă unică, integrată.

Suita de module NetSuite nu includea, însă, toate funcționalitățile specificate în contract, iar anumite module nu erau personalizate fluxurilor de lucru pe care Kentwool le opera din punctul de vedere al modelului de business. Deși confirmarea de a duce la bun sfârșit dezvoltarea, personalizarea și implementarea funcționalităților venise din partea companiei NetSuite, iar clientul plătea constant conform etapelor de facturare impuse prin contract, livrarea modulelor nu se apropia de standardele de calitate și nici de nevoiele acestuia.

Aproximativ 320.000 de dolari au fost investiți în această implementare (mult peste evaluarea inițială a proiectului, de 246.000 de dolari), iar la un an de la semnarea contractului, vendorul nu reușise să livreze cerințele inițiale către client. În acest context, Kentwool a decis stoparea contractului și încheierea acestuia, cerând NetSuite daune conform etapelor de plată efectuate.

Ai nevoie de o aplicație software și nu știi ce să alegi pentru compania ta? Completează formularul de mai jos sau trimite un e-mail pe adresa [email protected]

 

Softlead este singurul marketplace cu rol de generator de lead-uri din România, peste 600 de soluții software fiind listate în cadrul platformei. 

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul