Cătălina Dodu preia conducerea operațiunilor Atos în România

25 Jun 2014

Compania franceză Atos, unul dintre cei mai puternici integratori IT din lume, cu afaceri de peste 8,6 miliarde de euro în 2013 și prezent în România încă din 2011, a numit-o recent pe Cătălina Dodu în funcția de Contry Manager. În România, business-ul Atos s-a ridicat la peste 24 milioane de euro și numără în prezent peste 900 de angajați, în 3 centre, la București, Brașov și Timișoara.

Cătălina Dodu preia conducerea operațiunilor Atos în România

Compania franceză Atos, unul dintre cei mai puternici integratori IT din lume, cu afaceri de peste 8,6 miliarde de euro în 2013 și prezent în România încă din 2011, a numit-o recent pe Cătălina Dodu în funcția de Contry Manager. În România, business-ul Atos s-a ridicat la peste 24 milioane de euro și numără în prezent peste 900 de angajați, în 3 centre, la București, Brașov și Timișoara.

În calitate de Country Manager, Cătălina Dodu va prelua implementarea strategiei companiei pe plan local, care presupune încheierea de parteneriate strategice cu companii importante din domeniul IT şi extinderea portofoliului de clienţi.

„Preluarea operațiunilor Atos IT Solutions and Services din România reprezintă rezultatul unei cariere de peste 7 ani în cadrul companiei, iar această numire mă onorează. Pe viitor, date fiind competenţele interne foarte ridicate,îmi propun dezvoltarea unui portofoliu solid de soluţii şi servicii de business pe plan local, care să răspundă cerinţelor de mobilitate, virtualizare, securitate și externalizare, acestea fiind direcţii de business cheie pentru noi”, a declarat Cătălina Dodu.

Cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de proiecte complexe IT, anterior numirii în funcția de Country Manager, Cătălina Dodu a condus divizia System Integration din cadrul Atos International, iar înainte, aceasta a fost Director of Product Management în cadrul dezvoltatorului de soluţii de securitate Bitdefender.

Cătălina Dodu deține o diplomă în Economie de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice București, precum și o diplomă de master în domeniul Managementului de Proiecte IT. În iulie 2007 a absolvit și Programul MBA Româno-Canadian.

Despre Atos SE

Atos SE (Societate Europeană) este o companie de servicii în tehnologia informației cu venitul anual în 2013 de 8,6 miliarde euro şi 76.300 angajați în 52 de țări. Având clienți globali, oferă servicii de consultanță în tehnolgie, integrare sisteme şi gestionare infrastructură informatică. Cu o vastă experiență în tehnologie şi cunoaşterea mediului industrial, colaborează cu clienți din următoarele sectoare: Producție, Vânzări, Servicii; Sectorul Public, Sănătate şi Transporturi; Servicii Financiare; Telecomunicații; Media şi Tehnlogie; Energie şi Utilități.  

Atos se concentrează pe tehnologia de afaceri ce permite progresul şi ajută organizațiile să îşi creeze compania viitorului. Este Partener Global de Tehnologia Informației pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice şi este cotată la Bursa Eurolist Paris. Atos operează sub numele Atos, Atos Consulting & Technology Services, Worldline şi Atos Worldgrid.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul