De la SaaS la IoT, într-un singur pas

28 Jan 2017

Apetitul pentru aplicațiile software este, cu siguranță, în continuă creștere. Există tipologii de sisteme derivate care se lansează pe piață, cele considerate tradiționale se reinventează, altele devin tot mai nișate și specializate, iar multe dintre ele se transformă din giganți tehnologici în start-up-uri, prin integrarea unor noi funcționalități, module sau conectare la sisteme hardware pentru a da naștere unor extensii inteligente.

De la SaaS la IoT, într-un singur pas

Apetitul pentru aplicațiile software este, cu siguranță, în continuă creștere. Există tipologii de sisteme derivate care se lansează pe piață, cele considerate tradiționale se reinventează, altele devin tot mai nișate și specializate, iar multe dintre ele se transformă din giganți tehnologici în start-up-uri, prin integrarea unor noi funcționalități, module sau conectare la sisteme hardware pentru a da naștere unor extensii inteligente.

Este vorba despre industria Internet of Things (IoT) sau, așa cum mai este considerată, suita de oportunități care va domina, ca trend, anii următori ai dezvoltării aplicațiilor software.

Cu peste 5o de miliarde de device-uri conectate până în anul 2020, industria IoT va avea, cu siguranță, o traiectorie bine definită în contextul unui număr tot mai mare de aplicații software și companii care își vor modela verticalele de business conform tendințelor.

Cu ajutorul infrastructurii existente și care se dezvoltă continuu, noile produse reușesc să pună în valoare caracteristici precum monitorizarea și raportarea propriei condiții în contextul mediului în care funcționează. Acest fapt construiește de la sine noi oportunități de poziționare la nivelul pieței pentru creșterea performanțelor, în special cu ajutorul algoritmilor ce au în vedere fluxul de utilizare, posibilitatea de control remote, autonomia de funcționare, capacitatea de învățare a produsului și de adaptare la mediu și la preferințele utilizatorului.

Design-ul de produs

Pentru o aplicație de tip Software as a Service (SaaS), atunci când vorbim despre design-ul de produs, includem, implicit, User Experience (UX) și User Interface (UI), acestea căpătând coordonate noi în momentul în care soft-ului se alătură device-ul, deci partea hardware.

În ecuația tehnologiilor Smart Home, apar deja senzorii, produsele conectate, precum și datele asociate acestora, cu un set definit de caracteristici, cum sunt cele descriptive, predictive, efective și de status.

Augmented Reality

Device-urile care controlează aplicațiile dedicate Smart Home sunt definite, din primul moment al creării lor, într-o constantă conexiune cu telefoanele, tabletele și device-urile inteligente, fiind prevăzute, în funcție de rolul lor, cu o utilizare bazată pe conexiune la internet sau cu o funcționare remote. Prin tehnologiile dedicate realității augmentate, acestora li se pot adăuga și alte interfețe digitale, cu rol de monitorizare sau operațional, cum ar fi ochelarii inteligenți.

Modele noi de busines

Produsele inteligente conectate construiesc, înainte și odată apărute pe piață noi segmente de business, obiceiuri de consum, nevoi sau trenduri. Așadar, este necesară gândirea unui set complet de aspecte care să integreze ca suport de funcționare noile produse, definirea caracteristicilor dedicate design-ului de produs, livrarea și împachetarea produsului ca serviciu, mentenanța, garanția sau inter-operabilitatea produsului.

SaaS-uri care se pot alinia trendului

Conform Softlead, aplicațiile software tradiționale, deja cunoscute și implementate de ani la nivelul companiilor mari și foarte mari, au început alinierea la tendințe, cele mai multe dintre ele fiind cele specifice unor industrii sau cerințe speciale (CRM, managementul angajaților, retail, medical, e-commerce, WMS, Horeca).

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul