Dilema utilizatorilor referitoare la parole: riscuri de securitate sau bătăi de cap?

11 Jan 2018

„Parolă slabă și ușor de memorat” versus „Atât de sigură încât mai uitat-o”

Dilema utilizatorilor referitoare la parole: riscuri de securitate sau bătăi de cap?

În prezent, ne conectăm în conturi online tot timpul – pentru transferarea banilor între conturi bancare, cumpărături online, verificarea stării vremii sau rezervarea unui taxi. Dar dacă deodată nu te mai poți conecta în contul de care ai nevoie, în momentul în care ai nevoie de el? Dacă primești mesajul “eroare de parolă”? Un studiu Kaspersky Lab a dezvăluit dilema cu care se confruntă utilizatorii atunci când își protejează conturile online.

În contextul dependenței noastre tot mai mare de conturile online, care ne ajută să rezolvăm problemele de zi cu zi, Kaspersky Lab a descoperit că oamenii se confruntă din ce în ce mai des cu o dilemă – cum să își aleagă parolele. Unii dintre ei folosesc parole complexe și diferite pentru fiecare cont, astfel încât să nu poată fi sparte, dar riscă să le uite. Alții aleg parole ușor de ținut minte care le fac viața mai ușoară, dar care ajung direct pe mâna infractorilor cibernetici.

Prima variantă de răspuns la dilemă – parole complexe, dar greu de ținut minte

Conform unui studiu realizat de compania de securitate, numeroși utilizatori înțeleg nevoia de a avea parole complexe pentru conturile lor. Atunci când au fost întrebați care sunt primele trei conturi unde este nevoie de parole puternice, 63% dintre respondenți au ales conturile de online banking, 42% - aplicațiile de plată, inclusiv portofelele electronice, iar 41% pe cele de online shopping.

Cu toate acestea, dificultatea de a ține minte parole complicate înseamnă că oamenii riscă să le uite și să rămână fără acces la conturi. Două din trei persoane (38%) nu își pot recupera repede parolele după ce le pierd. Acest lucru ar putea crea frustrare și stresul de a nu-și putea derula activitățile normale.

Cât despre păstrarea parolelor, jumătate dintre respondenți (51%) le țin într-un loc nesigur, un sfert (23%) dintre ei notându-le într-un carnețel, ca să nu fie nevoiți să le țină minte, ceea ce le pune în pericol securitatea.

A doua variantă de răspuns la dilemă – parole ușor de memorat, dar și ușor de spart

Pentru a evita să țină minte parole lungi, unele persoane își creează alte obiceiuri periculoase. De exemplu, 10% folosesc aceeași parolă pentru toate conturile, ceea ce îi scutește de grija că vor uita vreo parolă. Asta până în momentul în care un infractor cibernetic pune mâna pe parola unică și are acces peste tot.

Astfel, 17% dintre utilizatorii chestionați de Kaspersky Lab s-au confruntat cu amenințarea de a li se sparge un cont online sau chiar li s-a spart unul, în ultimele 12 luni. Conturile de e-mail sunt vizate cel mai des (41%), urmate de cele de social media (37%), de conturile bancare (18%) și de cele de cumpărături (18%).

Răspunsul la dilemă – există și o a treia variantă

Potrivit Kaspersky Lab, utilizatorii nu trebuie să fie limitați la două opțiuni. Nu este nevoie să facă niciun compromis, după cum explică Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab. „Dacă oamenii au parole complicate pe care le pot ține minte, au două avantaje: vor putea accesa orice cont doresc, atunci când au nevoie de ele, iar informațiile păstrate în acele conturi vor fi la adăpost de hackeri. Acest lucru este important pentru cei care vor să își vadă de treburile de zi cu zi, fără să facă rabat de la siguranță. Astfel, pot să găsească datele de contact ale cuiva, să câștige războiul în jocul preferat, să își verifice e-mail-urile sau orice altceva, fără să-și dezvăluie datele niciunui hacker sau infractor.

„Dar este greu să ții minte parole sigure, ceea ce înseamnă că utilizatorii se confruntă cu dilema parolelor în fiecare zi și de multe ori, fie își uită parolele complicate, fie folosesc parole ușor de ținut minte, dar la fel de ușor de spart. Există însă și o a treia opțiune, care poate aduce liniște tuturor: folosirea unei soluții de management de parole, care le permite utilizatorilor să aibă parole complexe fără să fie nevoiți să le noteze sau să rețină șiruri de cuvinte și caractere speciale.”

Pentru a-i ajuta pe utilizatori să recâștige controlul asupra identității lor online, Kaspersky Password Manager păstrează toate parolele în siguranță. Aceștia trebuie să țină minte o singură parolă, pentru a-și accesa toate celelalte conturi. Prin intermediul unui cont gratuit My Kaspersky, utilizatorii își pot accesa parolele de pe orice dispozitiv indiferent unde se află, oricând. Generatorul de parole creează variante complexe, făcând viața utilizatorilor mai ușoară și dăndu-le dureri de cap hackerilor.

Pentru mai multe informații despre modul în care produsele Kaspersky Lab îi pot ajuta pe utilizatori să păstreze controlul asupra conturilor lor online, puteți vizita https://www.kaspersky.com/home-security.

Kaspersky Lab este unul dintre furnizorii de soluții de securitate informatică cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial. În prezent, compania este una dintre cele mai importante patru companii de securitate IT*, continuând să-și îmbunătățească poziția pe piață. Potrivit rezultatelor financiare ale companiei în 2012, înainte de a fi auditate, profitul a crescut cu 3%, în comparație cu anul anterior și a ajuns la 628 milioane de dolari. Kaspersky Lab este în prezent cel mai mare furnizor privat de soluții de securitate endpoint din lume.  

Kaspersky Lab este o companie internaţională cu operaţiuni în peste 200 de ţări la nivel mondial. Birourile centrale se află în Moscova, Rusia, iar compania este înregistrată în Marea Britanie. Kaspersky Lab are în prezent peste 2.800 de angajaţi, cu toţii specialişti calificaţi. Compania deţine birouri locale în 29 de ţări, iar produsele şi tehnologiile Kaspersky oferă protecţie pentru peste 300 de milioane de utilizatori și peste 250.000 de companii, la nivel global. Compania furnizează o gamă variată de produse și soluții pentru diferite tipuri de clienți, punând un accent important pe marile companii, precum şi pe afacerile mici și mijlocii. 

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare