DOCPROCES ÎL NUMEȘTE PE COSTIN BAICU ÎN FUNCȚIA DE GROUP CFO

27 May 2020

DocProcess, compania românească ce dezvoltă soluții digitale pentru automatizarea proceselor de afaceri în cadrul ecosistemelor de parteneri, l-a numit pe Costin Baicu în funcția de director financiar al grupului. Experiența pe care Costin Baicu o deține în domeniul financiar va contribui în procesul de extindere la nivel european și la atingerea obiectivelor ambițioase de dezvoltare ale companiei DocProcess.

DOCPROCES ÎL NUMEȘTE PE COSTIN BAICU ÎN FUNCȚIA DE GROUP CFO
„Venind dintr-o altă afacere antreprenorială locală, Costin înțelege foarte bine oportunitățile și provocările cu care se confruntă companiile IT cu creștere rapidă. Cunoștințele sale solide în domeniul financiar precum și experiența acestuia în susținerea companiilor în procesul de extindere la nivel internațional, vor fi atuuri valoroase în următoarele etape ale dezvoltării DocProcess. Împreună cu partenerii noștri de la Morphosis Capital, ii spunem bun venit în echipă”, a declarat Liviu Apolozan, fondator și Președinte al Consiliului de Administrație al DocProcess.

Costin Baicu are o experiență de peste 20 de ani, ocupând poziții de conducere în domeniul financiar. Înainte de a sosi la DocProcess, acesta a ocupat timp de 14 ani funcția de director financiar al companiei de IT, TotalSoft. Costin s-a alăturat companiei TotalSoft, o afacere antreprenorială românească, în anul 2006 și a ajutat la administrarea acesteia până în 2020. În aceasta perioada cifra de afaceri a TotalSoft a crescut de la 5 la 22 de milioane de euro. De asemenea, Costin a jucat un rol esențial în tranzacția de preluare a TotalSoft de către Logo Software Investment SA și în integrarea ulterioară a companiei românești în structura grupului de origine turcă.

„Echipa DocProcess a reușit să dezvolte soluții tehnologice de ultimă generație, să cultive un portofoliu impresionant de clienți și să se extindă la nivel internațional, devenind în ultimii ani una dintre cele mai dinamice companii antreprenoriale din România. Sunt încântat să mă alătur unei astfel de companii deoarece îmi oferă oportunitatea extraordinară de a realiza o strategie ambițioasă de dezvoltare la nivel internațional împreună cu o echipă profesionistă și dedicată” a declarat Costin Baicu, noul CFO DocProcess.

În noul său rol, Costin Baicu va supraveghea toate piețele în care DocProcess activează. El va colabora direct cu Consiliul de Administrație și cu echipa executivă internațională a DocProcess pentru a implementa strategia de dezvoltare și de creștere a profitabilității.

Numirea unui CFO marchează începerea unui nou capitol pentru DocProcess. În luna aprilie a acestui an, DocProcess a inaugurat un birou comercial la Paris și l-a numit pe Christophe Lacaze CEO pentru Franța si VP pentru expansiune internationala, accelerând astfel planurile sale de extindere la nivel internațional.

În 2019 grupul DocProcess a înregistrat venituri de aproximativ 3,2 milioane de euro, iar pentru anul 2020 obiectivul conducerii este de a atinge o cifră de afaceri de 4 milioane de euro și vânzări de cel puțin 1 milion de euro pe piața franceză. Până la sfârșitul acestui an, DocProcess se așteaptă să ajungă la 75 de angajați, dintre care 25 cu sediul în Franța. Compania recrutează în prezent personal pentru birourile din București, Paris și Grenoble, mărindu-și deja echipa internațională cu patru noi angajați, în ultimele două săptămâni.

Costin Baicu este licențiat în finante la Academia de Studii Economice din București și urmează în prezent programul de Executive MBA în cadrul Maastricht School of Management.

DocProcess offers a next-generation cloud platform that helps companies take control of their processes across their whole ecosystem. Recognizing that successful digital transformation requires seamless and accurate processes within as well as between companies, DocProcess can onboard 100% of suppliers and achieve a 90% conversion rate of suppliers from paper to structured data. Thanks to the flexibility of the platform, companies can mix solutions to fit their changing business needs and connect all aspects of their business workflows: Purchase-2-Pay, Order-2-Cash, Logistics, Contract Managements, reconciliation processes and more. All cross referenced against record management and archiving. DocProcess thus enables 3,500 current clients to significantly reduce costs, no matter the ERPS they use, and to gain 360 visibility of their finances in real-time and focus more growing their business.

Din 2018, DocProcess s-a extins în afara României cu un centru R&D, aflat în Franța, la Grenoble. Alături de echipa din România, acest centru studiază și implementează tehnologii inteligente (A.I., machine learning, microservicii) în produsele actuale ale companiei. În 2019, în urma unei finanțări din partea Morphosis Capital, DocProcess a deschis un nou sediu în România, la Brașov.

Folosită de peste 3200 de clienți printre care companii precum Carrefour, Cora, Leroy Merlin, Altex sau Mondelez, platforma DocProcess a digitalizat până în prezent peste 100 de milioane de documente, salvând nu doar bugetele utilizatorilor ei, dar și peste 2000 de tone de hârtie.

Află mai mult despre serviciile DocProcess la: https://www.doc-process.com

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul