Entersoft România a crescut în 2016 cu peste 50%

12 Feb 2017

Entersoft, producător de soluții informatice integrate pentru afaceri, a avut anul trecut o creștere a veniturilor cu peste 50% comparativ cu 2015, ajungând la aproape 800.000 de euro. Rezultatele obținute confirmă și depășesc estimările companiei și o poziționează printre cele mai dinamice filiale din Entersoft Group la nivel global. Compania a înregistrat și o creștere cu două cifre a profitului în 2016 față de 2015.

Entersoft România a crescut în 2016 cu peste 50%

Entersoft, producător de soluții informatice integrate pentru afaceri, a avut anul trecut o creștere a veniturilor cu peste 50% comparativ cu 2015, ajungând la aproape 800.000 de euro. Rezultatele obținute confirmă și depășesc estimările companiei și o poziționează printre cele mai dinamice filiale din Entersoft Group la nivel global. Compania a înregistrat și o creștere cu două cifre a profitului în 2016 față de 2015.

Cifra de afaceri Entersoft a provenit în 2016 din extinderea contractelor aflate în derulare în proporție de 30%, din proiecte noi regionale (30%) și din proiecte noi la companii din România (40%).

În 2016, echipa Entersoft România a fost implicată alături de colegii din celelalte filiale europene și de partenerii săi în proiecte externe derulate în Spania, Portugalia, Bulgaria, Polonia, Cehia, Grecia și Slovacia. Proiectele din 2016 au avut un grad mai mare de complexitate presupunând, de cele mai multe ori, implementarea unei soluții integrate ERP-CRM sau ERP-CRM-BI (Business Intelligence). Extinderea proiectelor la clienți din România s-a realizat, în multe cazuri, prin adăugarea la soluțiile deja implementate a unor module noi de Mobile SFA (Sales Force Automation). De altfel, soluțiile de tip SFA au fost unele dintre cele mai solicitate în 2016 de către companiile din România, în special în domeniul distribuției. Totodată, Entersoft a constatat o creștere semnificativă a instalărilor în Microsoft Azure, dar și a cererilor pentru implementarea soluțiilor sale în regim Software-as-a-Service (SaaS).

În același timp, evoluția pozitivă din 2016 a fost susținută și de dublarea echipei de consultanți, dar și de creșterea cu peste 50% a activității partenerilor din țară.

„Anul 2016 a fost unul bun atât pentru noi, cât și pentru partenerii și clienții noștri, ceea ce s-a reflectat în absolut toate aspectele de business. 2017 a început deja în forță și obiectivul este să păstrăm același ritm de creștere. Atingerea acestui obiectiv va fi susținută prin introducerea unor noi produse Entersoft pe piață, pentru prima dată în România, cum ar fi platforma de tip WMS (Warehouse Management System) care va putea fi implementată separat sau integrată cu cea ERP. Totodată, vom investi în extinderea rețelei de parteneri din țară și a echipei de consultanți de la București”, a declarat Cristi Cozic, Country Manager Entersoft România.

Performanțele clienților companiei au fost în ton cu evoluția Entersoft România. Astfel, numai în 2016 companiile care lucrează cu soluții Entersoft au generat și gestionat aproximativ 10 de milioane de documente fiscale. Totodată, soluțiile integrate de software de business Entersoft au sprijinit clienții să înregistreze o majorare a veniturilor în 2016 în medie cu două cifre procentuale.

Entersoft Romania a fost fondata in anul 2008 si este subsidiara a companiei Entersoft S.A. cu sediul in Grecia. Misiunea Entersoft Romania, ca parte a grupului Entersoft, este de a oferi inovatie tehnologica prin intermediul unor solutii de business integrate de tip ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management), BI (Business Intelligence), Mobile SFA (Sales Force Automation), xVan (Van Sales), Retail si WMS (Warehouse Management System).

Printre clientii Entersoft Romania se numara JTI Romania, Unilever/ Betty Ice, Karamolegos, SARKK (Tommy Hilfiger), Interstar Chim, Olympus, Editura Litera International, Pain Plaisir, Elefant Online, Gittanos Company, Best Distribution/ CD Media, CaliVita, Imperial Tobacco, SofMedica si altele. 

Grupul Entersoft are o Retea de Parteneri Certificati, este listata la Bursa de Valori din Atena si detine filiale in Bulgaria, Romania, Emiratele Arabe Unite, precum si companiile grecesti Optimum, Retail Link si Wedia.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Digitalizarea în producție: Care sunt diferențele între aplicațiile software de tip ERP și MRP?

Conform Software Suggest, 33.66% dintre utilizatorii soluțiilor software de tip ERP sunt companii de producție, acesta fiind unul dintre domeniile de activitate în care beneficiile implementării unei astfel de soluții înseamnă o...

Citește articolul
Softlead

5 activități din construcții care pot fi optimizate cu ajutorul aplicațiilor software potrivite

În industria construcțiilor, companiile se confruntă cu diverse provocări legate de eficiența proceselor și gestionarea proiectelor. Aplicațiile software enterprise pot juca un rol esențial în abordarea acestor provocări, oferind...

Citește articolul