Infothena,furnizor de software pentru managementul continutului din domeniul stiintelor vietii, se alatura Euroscript

22 mai 2014

Euroscript International S.A. (euroscript) a încheiat achiziţionarea furnizorului de software pentru managementul conţinutului de reglementare şi de conformitate din domeniul ştiinţelor vieţii, INFOTEHNA Group LLC (INFOTEHNA), cu sediul în Slovenia. Majoritatea acţiunilor a fost achiziţionată de la fondator, conducerea păstrându-şi interesele directe în cadrul companiei.

Euroscript International S.A. (euroscript) a încheiat achiziţionarea furnizorului de software pentru managementul conţinutului de reglementare şi de conformitate din domeniul ştiinţelor vieţii, INFOTEHNA Group LLC (INFOTEHNA), cu sediul în Slovenia. Majoritatea acţiunilor a fost achiziţionată de la fondator, conducerea păstrându-şi interesele directe în cadrul companiei. INFOTEHNA este lider în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii de conformitate cu reglementările pentru industria ştiinţelor vieţii. Baza lor vastă de clienţi este constituită din cei mai prestigioşi lideri din industrie.

Euroscript a dezvoltat cu succes soluţii concentrate pe procesele axate pe conţinut ale clienţilor din mai multe industrii. Compania nu numai că prestează servicii legate de procesele operaţionale specifice sectoarelor de activitate, precum servicii lingvistice, de creare de conţinut şi de publicare, ci furnizează şi aplicaţiile care susţin aceste procese. euroscript acţionează din nou pentru a-şi urmări strategia de dezvoltare pe piaţă, consolidându-şi segmentul ştiinţelor vieţii prin integrarea gamei de soluţii myPharmaExpert™ a INFOTEHNA în lista sa de servicii. Produsele de vârf ale INFOTEHNA extind şi mai mult portofoliul euroscript odată cu adăugarea de soluţii holistice de conformitate pentru gestionarea informaţiilor, documentelor şi proceselor de reglementare.

Soluţiile software furnizate de INFOTEHNA îmbunătăţesc capacitatea euroscript de a-şi ajuta clienţii din segmentul reglementat să gestioneze mai bine conţinutul prin îmbunătăţirea eforturilor generale de management al ciclului de viaţă al produselor, reducerea timpului aferent lansării pe piaţă şi introducerea conformităţii durabile.

Mark Evenepoel, director general al Grupului euroscript, explică: „Suntem impresionaţi de realizările INFOTEHNA, de arhitectura şi viziunea unice ale acesteia privind produsele. Soluţiile INFOTEHNA pentru industria ştiinţelor vieţii sunt complementare serviciilor pe care le oferim în prezent în cadrul segmentelor reglementate. Asocierea dintre euroscript şi INFOTEHNA creează o capacitate fără precedent de a furniza clienţilor din întreaga lume servicii şi aplicaţii de management al conţinutului, precum şi servicii de consultanţă în domeniul TIC şi al ştiinţelor vieţii care sunt adaptate nevoilor segmentului de activitate – toate acestea din partea unui singur furnizor. Suntem încântaţi să-i urăm companiei INFOTEHNA bun venit în familia euroscript şi suntem entuziasmaţi de consolidarea strategiei noastre privind segmentul ştiinţelor vieţii prin desemnarea lui Elvis Paćelat, directorul general al INFOTEHNA, în calitate de vicepreşedinte al euroscript pentru departamentul ştiinţelor vieţii.”

Integrarea INFOTEHNA în Grupul euroscript corespunde cererii din ce în ce mai mari a clienţilor şi a pieţei în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de distribuţie şi de implementare a gamei myPharmaExpert™ la nivel mondial, în timp ce strategia şi dimensiunea euroscript consolidează impactul şi securitatea investiţiilor făcute de clienţi.

„INFOTEHNA este încântată să îşi unească forţele cu euroscript pentru a furniza produse şi servicii de management al conţinutului segmentului ştiinţelor vieţii”, continuă Elvis Paćelat. „Acest lucru va permite INFOTEHNA să valorifice o prezenţă globală mai extinsă prin abordarea provocărilor în materie de globalizare ale clienţilor noştri. Resursele alocate pentru implementare şi amprenta globală ale euroscript ne asigură mijloacele pentru depăşirea concurenţei noastre.”

Odată cu achiziţionarea INFOTEHNA, euroscript are un număr total de 1 550 de angajaţi pe 4 continente, cu un grup de peste 300 de experţi axaţi pe proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi întreţinerea soluţiilor ECM, ajutând grupul să abordeze cu succes provocările din domeniul managementului global al conţinutului, al managementului marketingului şi experienţei digitale, al managementului informaţiilor privind produsele şi postvânzare, al managementului informaţiilor de inginerie tehnologică, al publicaţiilor oficiale, al cercetării şi dezvoltării, al gestionării afacerilor şi informaţiilor legate de reglementare, al asigurării şi controlului calităţii şi al farmacovigilenţei.

Despre Euroscript

Euroscript este lider în furnizarea de soluţii globale de management al ciclului de viaţă al conţinutului. Diviziile euroscript furnizează soluţii complete care îi ajută pe clienţi să conceapă, să creeze şi să deruleze operaţiuni de management al conţinutului de orice amploare. Datorită expertizei angajaţilor săi din domeniul consultanţei, al integrării de sisteme, al serviciilor lingvistice, precum şi al managementului conţinutului şi al documentelor, euroscript este în măsură să ajute întreprinderile din întreaga lume să îşi gestioneze conţinutul în mod mai eficient.

Cu o prezenţă pe piaţă în peste 19 ţări, euroscript oferă servicii clienţilor dintr-o varietate de sectoare de activitate, inclusiv din sectorul public, industria aerospaţială, a apărării şi a transporturilor, sectorul producţiei, ştiinţele vieţii, serviciile financiare, precum şi energia şi mediul.

Despre INFOTEHNA

INFOTEHNA este lider la nivel mondial în dezvoltarea şi furnizarea celor mai avansate soluţii de management al conţinutului şi proceselor reglementate de întreprinderi, precum şi de soluţii de conformitate cu reglementările pentru industriile ştiinţelor vieţii.

Soluţiile de conformitate avansate ale INFOTEHNA sunt dezvoltate de experţi în domeniul ştiinţelor vieţii. Fiind singurul furnizor de pe piaţă care oferă spectrul total al funcţionalităţii de management al conformităţii, produsele holistice ale INFOTEHNA permit clienţilor săi să reducă timpul de lansare pe piaţă pentru produsele noi, să îmbunătăţească managementul global al ciclului de viaţă al produselor şi să introducă o conformitate durabilă. Gama sa de soluţii oferă funcţionalităţi extinse gata de utilizare şi este, de asemenea, uşor configurabilă, precum şi capabilă să susţină procese singulare relevante pentru conformitate sau managementul complet al conformităţii întreprinderilor.

Soluţiile INFOTEHNA sunt gata pentru validare şi implementare fără o particularizare costisitoare şi oferă cele mai bune costuri totale de proprietate.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare

SneakyPastes: o operațiune aparținând Gaza Cybergang atacă victime din 39 de țări, care au legătură cu Orientul Mijlociu

Campania, numită SneakyPastes, a folosit adrese de e-mail de unică folosință pentru a răspândi infecția prin phishing, înainte de a descărca malware-ul, în etape, utilizând mai multe site-uri gratuite. Această abordare, cu un cost redus, dar eficientă, a ajutat grupul să atace în jur de 240 de victime, din 39 de țări din întreaga lume, printre care e...

Citește tot arrow_forward

În 2018, România s-a clasat pe locul 8 în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați de ransomware-ul mobil

Pe măsură ce lumea devine mai mobilă, rolul smartphone-urilor în afaceri și viața de zi cu zi crește rapid. În replică, infractorii cibernetici acordă mai multă atenție modului în care distribuie programele malware și vectorilor de atac utilizați. Canalele prin care malware-ul este livrat utilizatorilor pentru a le infecta dispozitivele reprezintă o parte importantă...

Citește tot arrow_forward

Amenințarea pentru spionaj Triout revine mascată într-o aplicație gratuită foarte populară

Aplicația infectată Psiphon, folosită pentru accesarea unor pagini de internet cenzurate sau blocate, era distribuită prin magazine neoficiale și conține aceeași mostră de amenințare informatică identificată în vara lui 2018, când era încorporată într-o aplicație cu conținut destinat adulților. Dincolo de Triout, aplicația compromisă mai include și trei co...

Citește tot arrow_forward