Programul de internship Network your knowledge @ Ixia – experiența completă a unui job în programare

09 Mar 2015

Ajuns la cea de-a șasea ediție, programul de internship Network your knowledge @ Ixia este dedicat studenților pasionați de programare, securitate și dezvoltare software care își doresc experiența completă a unui job într-o companie dinamică, cu o prezență puternică în piața de IT.

Programul de internship Network your knowledge @ Ixia  – experiența completă a unui job în programare

Ajuns la cea de-a șasea ediție, programul de internship Network your knowledge @ Ixia este dedicat studenților pasionați de programare, securitate și dezvoltare software care își doresc experiența completă a unui job într-o companie dinamică, cu o prezență puternică în piața de IT. Internshipurile vor fi remunerate și se vor desfășura pe durata a 3 luni, începând din luna iunie și până în septembrie.

Ixia dezvoltă soluții de măsurare a performanței aplicațiilor și de securitate care validează, securizează și optimizează rețelele fizice și virtuale ale unora dintre cele mai mari și importante companii din lume, iar programul de internship Network your knowledge @ Ixia este unul dintre proiectele de bază prin care compania caută să descopere tineri talentați.

Candidații interesați de program sunt selectați pe baza CV-urilor și a unor interviuri și teste cu manageri Ixia. Studenții admiși în program vor beneficia de experiența completă a unui job în programare, de la procesul de recrutare și onboarding la traininguri specializate și evaluări. Aceștia vor avea acces la cele mai noi tehnologii și echipamente și pot contribui la proiecte de Linux kernel, virtualizare, wireless, securitate sau analiză de business. Mai mult decât atât, pe toată perioada internship-ului, ei au la dispoziție o serie de beneficii, cum ar fi participarea la evenimentele companiei sau acces la servicii medicale private.

„Ne dorim ca internshipul la Ixia să fie pentru studenți atât o provocare profesională, cât și una socială, creativă, care să-i încurajeze să gândească și să ia decizii în mod independent”, spune Teodor Ceaușu, Country Manager Ixia România. „Din 2011, când am pornit acest program, și până acum, am avut aproape 2000 de candidați din care am ales peste 120 de interni. Lucrăm îndeaproape și foarte bine cu mediul academic și cu asociațiile de studenți de profil tehnic, pentru că scopul nostru este să ajutăm tinerii să-și dezvolte abilitățile profesionale și să înțeleagă adevăratele cerințe ale unui loc de muncă de pe piața actuală de IT&C.”

Studenții din facultățile cu profil tehnic interesați de aceste internship-uri se pot înscrie la adresa [email protected] până la data de 27 martie 2015. De asemenea, pentru a afla mai multe despre companie și program, aceștia se pot întâlni, în București, cu inginerii Ixia la Ixia Day, eveniment care se va desfășura atât în Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (19 martie 2015, ora 14.00, sala A101), cât și Facultatea de Automatică și Calculatoare (26 martie 2015, ora 14.00, sala EC004).

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul
Softlead

Aplicația software Vaunt introduce modulul de evaluare gratuită a prețului apartamentelor

VAUNT, platforma de management al vânzărilor dedicată sectorului rezidențial, introduce un nou modul, Client Portal. Prin intermediul acestuia, clienții cumpărători au acces la date în timp real despre valoarea în piață a...

Citește articolul