SoftOne România își dezvoltă rețeaua de parteneri în Iași și zona Moldovei

29 May 2015

SoftOne România, unul dintre cei mai dinamici furnizori de servicii ERP și Cloud, are ca obiectiv dezvoltarea rețelei de parteneri în Iași și zona Moldovei, până la finalul anului.

 

SoftOne România își dezvoltă rețeaua de parteneri în Iași și zona Moldovei

SoftOne România, unul dintre cei mai dinamici furnizori de servicii ERP și Cloud, are ca obiectiv dezvoltarea rețelei de parteneri în Iași și zona Moldovei, până la finalul anului.

Recent, SoftOne a organizat recent un eveniment în Iași, axat pe informarea companiilor cu privire la multipele beneficii ale soluțiilor Cloud ERP, precum și pe modelul său unic de business de a lucra cu rețeaua de parteneri.

“Credem că atat în municipiul Iași cat și în întreaga zonă a Moldovei există un potențial deosebit de dezvoltare, iar soluția noastră inovatoare, Soft1 ERP, poate face diferența în piață, prin multiplele avantaje pe care le încorporează: flexibilitate în operare (Cloud/On premise), 100% customizabilă, adaptată la noile nevoi de afaceri, fără să necesite instalări complexe sau investiții în licențe și echipamente hardware suplimentare. Cu alte cuvinte, face posibilă trecerea în zona "așa spune clientul", oferind mai multă valoare la un cost mai mic. În acest moment, suntem în proces de extindere la nivel național, iar accentuarea prezenței noastre în Moldova va aduce cu siguranță multiple beneficii mediului de afaceri local”, a declarat Haris Zachariades, CEO SoftOne România.

Anul trecut, SoftOne România și-a dublat numărul de clienți și parteneri și a investit peste 1,5 milioane de euro în managementul produselor, dezvoltarea rețelei de parteneri, training, marketing și vânzări.

La nivel național, strategia SoftOne din acest an este de a-și dubla rețeaua de parteneri, pentru a fi prezentă în toate județele. Totodată, SoftOne România urmărește să își mărească portofoliul de clienți până la sfârșitul anului, de la 130 la finalul lui 2014, la peste 250.

SoftOne Technologies, partener certificat Microsoft și unul dintre furnizorii de top de ERP, CRM și Business Intelligence (BI), a înregistrat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro în 2014, o creștere cu 15% față de anul precedent. Compania are in prezent un portofoliu de peste 13.500 clienți, care activează în diverse piețe din sud-estul Europei, Rusia și Orientul Mijlociu, precum și în multe industrii, cum ar fi retail, distributie, constructii, transporturi, producție și servicii. SoftOne Technologies și filialele sale au peste 300 de parteneri, 1.500 de dezvoltatori asociați și peste 1.200 de instalații în Cloud.

Soft1 ERP este singura solutie software de business din România, care lucrează identic pe serverele clienților, precum și în Cloud, și care poate fi personalizata 100% în funcție de nevoile clientului.

SoftOne România și-a început activitatea pe piața locală în 2013, ca subsidiara uneia dintre cele mai dinamice companii din Sud-Estul Europei și unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții software de business (ERP, CRM și BI) – SoftOne Technologies. Compania are sediul central în Atena, Grecia și are birou și în Salonic. SoftOne Technologies este Microsoft Gold Certified Partner.

SoftOne România are o mare importanță strategică pentru SoftOne Technologies, reprezentând centrul regional pentru extinderea companiei în Europa Centrală și de Est.

Astazi, soluțiile și aplicațiile Soft1 sunt folosite cu succes de peste 12.000 de companii din diverse piețe internaționale (în special Europa), și sunt promovate și distribuite de o vastă rețea de parteneri (peste 300).

Printre clienții actuali ai SoftOne se numără: JTI, Alpha Bank, Deloitte, Danone, iar în România: Oscar Downstream, Ernst & Young, Secpral Pro, Onedia Distribution, Dablerom, Cosmos Mobile și Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

SoftOne este unul dintre primii furnizori de software care și-a oferit ERP-ul ca și serviciu in Cloud. Compania a fost premiată de Microsoft în cadrul competiției globale pentru noi tehnologii Partner Contest 2011, pentru soluția Soft1 ERP, oferită pe platforma Microsoft Windows Azure.

 

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul