Studiu Intel: 70% dintre românce pun pe primul loc performanţa atunci când îşi aleg PC-ul

24 Mar 2016

Româncele consideră performanţa, portabilitatea şi designul cele mai importante criterii în alegerea unui nou computer,  reiese din cel mai recent studiu Intel despre cum îşi aleg femeile PC-ul[i].

Studiu Intel: 70% dintre românce pun pe  primul loc performanţa atunci când îşi aleg PC-ul

Româncele consideră performanţa, portabilitatea şi designul cele mai importante criterii în alegerea unui nou computer,  reiese din cel mai recent studiu Intel despre cum îşi aleg femeile PC-ul[i]. Astfel, acestea pun mai mult accentul pe caracteristicile tehnice decât pe aspectul PC-ului, pentru 70% dintre respondente performanţa tehnologică ocupând primul loc, în timp ce doar pentru 5% designul este cel mai important. Portabilitatea este un alt aspect de care 17% dintre femei declară că ţin cont atunci când aleg un PC. Alţi factori de decizie sunt preţul (4%), brandul (2%) şi ecranul tactil (2%).

Potrivit rezultatelor studiului, 41% dintre femei preferă o culoare neutră pentru computer, 34% aleg o culoare vie, iar pentru 25% culoarea computerului nu este atât de importantă.

Din studiu reiese că 48% dintre femeile din România dețin un computer mai vechi de 3 ani, 30% unul cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani şi că 13% au acasă un computer de mai puţin de un an. Doar 9% dintre respondente nu deţin un PC. Majoritatea a declarat că deţine un laptop (58%), desktop PC (27%), laptop 2 în 1 (4%) și mini PC (3%).

Laptopul 2 în 1, în topul preferințelor pentru o viitoare achiziție

Tipul de computer preferat de femei pentru următoarea achiziţie este laptopul 2 în 1 (50%), urmat de laptopul clasic cu 41%. De asemenea, 6% dintre respondente vor să cumpere un desktop PC şi 3% un mini PC.

Cel mai frecvent, româncele utilizează PC-ul pentru a asculta muzică și a viziona filme (36%) sau pentru a naviga pe reţelele de socializare (30%). În timp ce 17% dintre ele preferă să editeze documente, 10% sunt pasionate de jocurile pe calculator.  Alte activități pentru care româncele utilizează computerul sunt editarea foto sau video (4%) şi programarea (3%).

În ceea ce priveşte intenţia de cumpărare, 40% dintre românce vor să îşi cumpere un PC în următorul an, 20% dintre ele în următorii 2-3 ani, iar 11% peste 3 ani.

Magazinele tradiționale, prima opțiune pentru achiziționarea unui PC

Magazinele tradiţionale rămân în continuare prima alegere a româncelor pentru cumpărarea PC-ului (75%), în timp ce doar un sfert dintre ele intenţionează să facă următoarea achiziţie online.

Înainte de a decide care este computerul potrivit pentru ele, femeile din România se informează despre cele mai noi tehnologii din magazine online sau tradiţionale (49%), de la prieteni sau familie (25%), din presă (14%) sau de pe forumuri (12%).

Laptop când ai nevoie, tabletă atunci când îţi doreşti, laptopurile 2 în 1 cu Intel Inside® se găsesc în oferta retailerilor din România. Puternice și elegante, ele oferă mobilitatea necesară întreaga zi pentru a avea rezultate extraordinare. În configurații variate cu procesoare Intel, laptopurile 2 în 1 aduc experiențe noi, fie că sunt detașabile (ecranul se detașează de tastatură și poate fi folosit ca tabletă), fie că sunt convertibile (ecranul se răsucește la 360 de grade și dispozitivul devine tabletă).

[i] Studiul Intel a fost realizat în perioada 4-18 martie 2016 pe site-ul www.kudika.ro pe un eșantion de 7.178 de femei din mediul rural și urban din România.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Ce este tehnologia Text-to-Speech și de ce este importantă?

Comunicarea digitală are un rol important în cadrul business-urilor, astfel că tehnologia Text-to-Speech (TTS) devine un instrument valoros. Această tehnologie inovatoare nu schimbă doar modul în care percepem comunicarea, ci ne...

Citește articolul