Syscom Digital îți arată cum să îți adaptezi tehnologic comunicarea de brand într-o lume aflată în continuă mișcare

09 Aug 2018

Succesul campaniilor de marketing în 2018 continuă să fie definit de nivelul de personalizare a comunicării, de viralizare și comunități, dar și de crearea experiențelor originale cu ajutorul noilor device-uri și tehnologii. Brandurile care integrează aceste atribute în comunicarea lor vor avea parte nu doar de atenția, dar și de încrederea consumatorilor.

 Syscom Digital îți arată cum să îți adaptezi tehnologic comunicarea de brand într-o lume aflată în continuă mișcare

Noi înțelegem că publicitatea și felul în care se fac vânzările vor fi tot mai puternic influențate de tehnologii și experiențe targetate către consumatori care, la rândul lor, sunt tot mai implicați în relația cu brandurile și caută povești de succes și autenticitate. Totul se învârte în jurul conținutului și a modului în care interacționăm cu userii, iar când acestea sunt construite cu ajutorul celor mai noi device-uri, experiența este una unică, inegalabilă.“, declară Maia Novolan, managing director Syscom Digital, agenție care, combinând instrumente și tehnologii interactive cu mediul digital, implementează în România proiecte unice de consumer interaction și marketing experiențial.

Din recuzita proprie a agenției fac parte multiple device-uri: infochioșcuri special concepute pentru afișajul dinamic cu conținut personalizat, diverse booth-uri experiențiale senzoriale, totemuri Display Touch (TDT), dispozitive digitale interactive proiectate pentru a fi expuse în zone publice pentru brand engagement, proiecții interactive ce permit utilizatorilor să interacționeze în timp real cu o imagine proiectată, ochelari VR care aduc în prim plan senzațiile puternice, plasând utilizatorul în mijlocul evenimentelor, caruseluri foto 360° și chiar drone.

Unul dintre cele mai apreciate și mai des utilizate device-uri este 3Senser. Conceput pentru afișaj dinamic, device-ul 3Senser se poate personaliza în întregime. Este dotat cu cameră, touchscreen cu cel puțin două atingeri simultane, suflante de aer și imprimantă pentru fotografii în format fizic.

Totemurile 3Senser pot avea diferite forme și utilități și pot integra o serie de componente, în funcție de cerințe. Astfel, se pot adăuga cititoare de coduri de bare, kinect, imprimantă termică, senzori de mișcare, sisteme audio și multe altele. În plus, device-ul generează conținut în format foto, gif, video și slow motion.