Unconvention 2014 – un eveniment al motivației în antreprenoriat prin indicatori ai succesului și eșecului. Embrace Failure, Celebrate Success!

30 Sep 2014

Și anul acesta, locul de întâlnire al ideilor inovatoare cu doze semnificative de motivație a fost Bruxelles, prin eforturile European Young Innovators Forum și ale membrilor Comisiei Europene, care au reușit să adune sute de tineri din întreaga lume și nume importante din mediul de afaceri internațional, concentrat în sfera online.

Unconvention 2014 – un eveniment al motivației în antreprenoriat prin indicatori ai succesului și eșecului. Embrace Failure, Celebrate Success!

Și anul acesta, locul de întâlnire al ideilor inovatoare cu doze semnificative de motivație a fost Bruxelles, prin eforturile European Young Innovators Forum și ale membrilor Comisiei Europene, care au reușit să adune sute de tineri din întreaga lume și nume importante din mediul de afaceri internațional, concentrat în sfera online.

Softlead (www.softlead.ro) a fost singurul brand românesc invitat să se alăture unor companii precum Mozilla, Facebook, DevLab, Seeders, SeedCamp, BridgeU, re:publica în paneluri dedicate unor subiecte atât de interesante pentru cei care pornesc la drum în călătoria antreprenoriatului, precum și pentru cei care au clădit deja un start-up.

Young Innovators Unconvention 2014 a debutat în data de 24 septembrie și, pe parcursul următoarelor 3 zile, periplul geografic prin Parlamentul European, Science 14 Atrium sau Concert Noble a fost complementar celui care a surprins modelele legislative din țări precum România, Grecia sau Anglia prin expunerile speakerilor invitați: Alexandra Roată (Softlead), Eleftheria Zourou (Doctor Anytime), Lucy Stonehill (BridgeU), Calypso Harland (DevLab). Extrem de interesant este modul în care se construiesc experiențele ce aparțin succesului sau eșecului în toată această provocare pe care o lansează mixul public-privat în care se conturează antreprenoriatul.

„Cu siguranță, atunci când vorbim despre antreprenoriat, nu ne referim doar la ceea ce întâmplă la Palo Alto, ci trebuie să luăm în considerare faptul că este o problemă politică, extinsă la nivel internațional”, Pablo Zalba, Membru al Parlamentului European. Iar reușita și eșecul fac parte din toată această experiență pe care un (viitor) antreprenor o are de-a lungul drumului.

Pe parcursul celor 3 zile dedicate evenimentului, cei prezenți au asistat la dezbateri cu teme precum: modalități de extindere și de investire în ecosistemele care pun preț pe inovare, sprijinul pe care îl acordă fondurile de investiții, cât de accesibile sunt aceste granturi pentru europenii inovatori.

De asemenea, dincolo de toate aceste aspecte pe care un antreprenor le are în vedere în călătoria sa, este extrem de importantă concentrarea asupra strategiilor și tacticilor de management de produs, asupra comunicării organizaționale sau asupra măsurilor dezvoltării leadership-ului.  

Concluziile unui astfel de eveniment sunt extrem de constructive și au avut ca menire direcționarea audienței către implementarea ideilor inovatoare, ca răspuns activ la tot ceea ce înseamnă lansarea în mediul antreprenorial. De asemenea, eșecul nu trebuie să fie privit ca o experiență negativă, ci ca o formă de învățare constantă, întrucât eșecul generează învățare și progres. Iar toate aceste experiențe trebuie să fie permanent consolidate de cifre, ca modalitate de validare și de scalare a acțiunilor pe care o echipă le produce.

Acceptarea și asumarea unui eșec fac parte din atitudinea unui antreprenor.

De cealaltă parte a baricadei se situează succesul, iar măsurarea lui diferă de la tipologia obiectivelor setate anterior lansării unui start-up sau pe măsură ce acesta evoluează, în timp. Rezultatele excepționale sunt cea mai simplă metodă de a stabili dacă poate fi vorba sau nu de succes, dar, și de această dată, este necesar să se facă apel la date concrete.

Despre Startup Europe RoadShow

Softlead este parte din proiectul Startup Europe RoadShow, un proiect lansat de Comisia Europeană în parteneriat cu European Young Innovators Forum (EYIF), evenimentul fiind organizat în 10 dintre cele mai importante orașe din Europa ((Poznan, Paris, Berlin, Praga, Atena, Londra, Madrid, București, Lisabona, și Budapesta)), în 8 luni. Roadshow-ul le va permite tinerilor dornici să devină antreprenori în domeniul IT&C să interacţioneze, să înveţe şi să fie direcționați în demersul lor antreprenorial de către „modele” – tineri antreprenori din domeniul IT&C care vor împărtăşi din poveştile lor de succes, ca parte a eforturilor de a transforma mediul start-up european într-unul mai dinamic şi mai puţin riscant.

Despre Softlead

Softlead este prima platformă integrată de promovare și de comercializare a soluțiilor software de tip cloud și desktop din România (Content Management System (CMS), Customer Relationship Management (CRM), Enterprise Resource Planning (ERP), soft-uri dedicate dezvoltarii si managementului organizational, educative, de management al informatiilor, dedicate gestiunii stocurilor,  din domeniul juridic, multimedia, precum si multe altele).

Softlead vizează extinderea pe piața internațională, în acest moment implicându-se activ în identificarea unui partener local pe piața din UK.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Care sunt criteriile DESI și cum le poți respecta?

Programul de Digitalizare pentru IMM-uri a introdus, și promovează deja, criteriile DESI/criteriile de digitalizare pentru evaluarea proiectelor finanțate din surse nerambursabile. Pe termen lung, aceste criterii se vor generaliza, deoarece fac...

Citește articolul
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul