Cinci elevi români participă în acest an la Intel ISEF, cea mai mare competiţie preuniversitară de ştiinţă şi inginerie din lume

09 May 2014

Cinci elevi români din București, Solca şi Suceava vor participa la ediția din acest an a Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), cea mai amplă competiție de știință și inginerie din lume dedicată liceenilor. Competiția va avea loc în perioada 10 – 16 mai la Los Angeles, Statele Unite ale Americii, iar premiile puse în joc depășesc 5 milioane de dolari.

Cinci elevi români participă în acest an la Intel ISEF,  cea mai mare competiţie preuniversitară de ştiinţă şi inginerie din lume

Cinci elevi români din București, Solca şi Suceava vor participa la ediția din acest an a Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), cea mai amplă competiție de știință și inginerie din lume dedicată liceenilor. Competiția va avea loc în perioada 10 – 16 mai la Los Angeles, Statele Unite ale Americii, iar premiile puse în joc depășesc 5 milioane de dolari.

Anul trecut Ionuț Budișteanu, din Râmnicu Vâlcea, a câștigat Intel ISEF, fiind recunoscut mondial drept cel mai bun tânăr om de știință sub 18 ani din 2013. El a câștigat cu mașina low-cost fără șofer, un proiect inovator românesc dezvoltat pentru a ajuta întreaga umanitate.

În 2014, șansa României la Intel ISEF este reprezentată de Octavian Coca și Ștefan Dascălu din Suceava, Daniel Cosovanu din Solca, Ștefan Iov și Alexandru Glontaru din București. Cei cinci elevi sunt însoţiţi de dr. ing. L. Dan Milici, Universitatea Suceava. Ei vor concura cu peste 1.700 de elevi din peste 70 de țări, regiuni și teritorii din toată lumea.  

“Succesul extraordinar al României la Intel ISEF în 2013, datorită lui Ionuț Budișteanu, a demonstrat potențialul și pasiunea tinerilor din țara noastră pentru știință și tehnologie. Le dorim succes în cadrul competiției de la Los Angeles participanților de anul acesta și îi încurajăm să câștige cât mai multe premii”, a declarat Adrian Cioroianu, Business Development Manager, Intel.

Tratamentul pentru deficitul de atenție găsit de doi elevi în clasa a XI-a din Suceava

Elevii Octavian Coca și Ștefan Dascălu de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Suceava, participă în acest an la Intel ISEF cu un proiect ce își propune să trateze, prin joacă, afecțiuni precum ADHD (Deficit de Atenție / Tulburare Hiperkinetică). Aceasta afectează aproximativ 5% dintre copii, fiind o importantă problemă socio-psihologică.

Activitatea electrică a creierului uman este direct influenţată de tipul şi de intensitatea activităţii fizice sau intelectuale desfăşurate la un moment dat şi poate fi măsurată cu ajutorul unor echipamente, obţinându-se electroencefalograma. Înregistrând semnalul electric produs de activitatea cerebrală cu un dispozitiv similar electroencefalografului şi folosind un sistem cu ajutorul căruia aceste semnale pot fi conectate cu diferite dispozitive, se pot controla diferite gadget-uri sau jucării în timp real, iar intensitatea controlului depinde de starea de atenţie a utilizatorului. Proiectul include un circuit cu maşinuțe a căror viteză de deplasare este modificată proporţional cu gradul de concentrare la un moment dat a utilizatorului şi un ventilator a cărui viteză de rotaţie este, la fel, direct proporţională cu gradul de concentrare. Folosind aceste tipuri de dispozitive, sau altele similare, utilizatorul îşi poate antrena, prin joc, capacitatea de a-şi induce o stare de atenţie, ceea ce este foarte util în rezolvarea eficientă a sarcinilor zilnice care necesită un nivel mare de concentrare, inclusiv a atenţiei în procesul de învăţare, dar şi pentru tratarea tulburărilor psihiatrice cum ar fi ADHD.

Generatorul low-cost, care nu poluează, realizat de un elev din Solca

Elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă”, Solca, județul Suceava, Daniel Cosovanu a realizat un generator de aer cald, low-cost, ce nu poluează, și care poate fi folosit pentru încălzirea locuințelor. Proiectul său ”Generator Solar de Aer Cald: Construcție și Aplicabilitate” constă în realizarea unor panouri solare ce reutilizează dozele alimentare de aluminiu pentru a genera un curent de aer cald, ce poate fi folosit la încălzirea unei incinte. Panoul reprezintă o alternativă pentru încălzirea locuinței în timpul zilelor senine sau parțial senine cu temperaturi sub nivelul de confort termic. Acesta poate înlocui combustibilii fosili des folosiți pentru încălzirea camerelor dintr-o locuinţă atâta timp cât soarele este prezent pe cer. Generatorul nu poluează, nu consumă energie electrică și poate fi realizat cu costuri mici, reprezentând o investiție importantă pentru orice persoană ce dorește să protejeze mediul înconjurător făcând în același timp economii.

Doi elevi din București au găsit un nou material pentru construcția clădirilor

Statisticile indică pentru ultimii 10 ani un număr de peste 800.000 de persoane decedate la nivel mondial și pierderi de materiale de milioane de dolari ca urmare a seismelor, principala cauză fiind prăbușirea clădirilor. Soluțiile actuale de protecție a clădirilor la cutremure au costuri ridicate, făcându-se deseori compromisuri ce duc la o protecție scăzută, mai ales în țările sărace.

În baza acestor statistici, doi elevi din clasa a XI de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, Ștefan Iov și Alexandru Glontaru, merg la Intel ISEF cu un proiect ce propune folosirea în construcția clădirilor a unui adeziv similar cu cel produs de paianjenul de grădină. Cei doi elevi susțin că acest tip de adeziv este o soluție în problema pierderilor umane și materiale cauzate de seisme, fiind ieftină, ecologică și ușor de aplicat. Rigidizarea la șocuri, vibrații și umiditate conferă adezivului proprietatea de a absorbi energia undelor seismice si apoi de a o elibera lent. Compatibilitatea mare cu materialele utilizate și puterea de penetrare a adezivului mențin pereții întregi chiar dacă se descompun la nivel aproape microscopic. Cei doi elevi au proiectat o fabrică semivie, un sistem autonom de întreținere în viață a coloniilor de celule cu care vor să asigure obținerea adezivului în cantitate mare și la un pret mic. Fabrica semivie se bazează pe producerea substanței prin înmulțirea celulelor care o produc natural. De asemenea, un software dezvoltat de cei doi elevi asigură parametri necesari pentru menținerea în viață și hrănirea celulelor astfel încât acestea să producă adeziv în codiții similare cu cele din natură.

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul
Softlead

Aplicația software Vaunt introduce modulul de evaluare gratuită a prețului apartamentelor

VAUNT, platforma de management al vânzărilor dedicată sectorului rezidențial, introduce un nou modul, Client Portal. Prin intermediul acestuia, clienții cumpărători au acces la date în timp real despre valoarea în piață a...

Citește articolul