Cum creștem performanța echipelor cu ajutorul aplicației software Mirro?

28 Oct 2020

Un interviu cu Simona Lăpușan, co-fondator Zitec și Mirro.

Cum creștem performanța echipelor cu ajutorul aplicației software Mirro?

În primul rând, Mirro ajută companiile să-și crească și să-și consolideze o cultură bazată pe comunicare deschisă, transparență, îmbunătățire continuă și recunoaștere.

Din experiența noastră de a conduce o companie timp de 17 ani, am înțeles cât de important este să ai vizibilitate pe ce se întâmplă în companie și am creat Mirro astfel încât să asigure acces rapid managementului asupra tuturor aspectelor ce țin de oamenii din companie. Astfel, Mirro oferă o privire de ansamblu și informații agregate valoroase, atât pe zona de timp (concedii), cât și pe cea de salarii și performanță. 

Și nu în ultimul rând, aș vrea sa subliniez că Mirro salvează timp și ajută la creșterea eficienței în cadrul organizației, prin procese simplificate în zona de resurse umane.

Cel mai mult vor beneficia de ce le aduce Mirro companiile care au o cultură bazată pe încredere și care își doresc să se îmbunătățească în mod continuu, urmărind în același timp să încurajeze performanța fiecărui individ din cadrul organizației.

Prin facilitarea feedback-ului continuu între colegi, dar și prin simplicarea procesului de evaluare dintre manageri și membrii echipelor lor, Mirro se adresează acelor organizații care aleg mereu să pună oamenii pe primul loc. 

Mai mult, pe langă structura adusă în procesele de management al performanței, Mirro ajută echipele să se alinieze intr-o maniera transparentă prin intermediul functionalităților Objectives and Key Results.

”OKRs-driven” înseamnă un mindset orientat către rezultate și către valoarea livrată către clienți. 

Din punctul meu de vedere, să implementezi un astfel de mindset în companie este un proces continuu. Da, poți comunica rapid regulile de funcționare pe bază de OKRs, dar filosofia din spate face parte din cultură. Compania este un organism viu, cu o cultură în continuă evoluție, și atunci e necesar sa avem mereu în vedere păstrarea unui mindset orientat către rezultate cu adevărat valoroase. 

Atunci când fiecare membru al echipei își pune mai întâi întrebarea "de ce?" și înțelege impactul muncii sale, rezultatele vor fi mai rapide, munca mai eficientă și toți membrii echipei vor fi aliniați către același scop.

Pe lângă activitățile administrative necesare zi de zi, cele mai folosite sunt zonele de feedback continuu, kudos (recunoaștere) și OKRs. Am fost plăcut surprinși să observăm o adopție organică a zonei de performanță (feedback și kudos) în companiile care inițial au achiziționat Mirro în special pentru zona de procese HR. Acest aspect ne arată ca oamenii au nevoia de a primi feedback în mod continuu și de a fi recunoscuți pentru rezultatele lor, iar atunci când au un mediu prietenos în care pot face asta, natural își vor oferi recunoaștere unul altuia, își vor oferi feedback și vor fi receptivi la feedback.

Lucrând zi de zi unii alături de ceilalți în același birou, feedback-ul este mult mai natural, este vizibil în primul rând în reacțiile colegilor, poți să-l ceri și să-l primești rapid. 

Când lucrăm de la distanță, lipsa feedback-ului ne crește starea de anxietate generată de incertitudine. Mirro oferă contextul prin care putem cere și primi feedback foarte ușor, ajutându-ne în același timp să rămânem conectați cu ce se întâmplă în companie: aniversări, modificări de funcții, schimbări în echipă, evoluția obiectivelor companiei, ce au mai făcut colegii, ce realizări au avut etc. 

Cu Mirro, am schimbat paradigma de evaluare a performanței. În loc de o discuție anuală, Mirro încurajează conversația continuă pe subiectul performanței, oferind toate informațiile în același loc: feedback, kudos, obiective. Fiecare din cele două părți poate completa oricând realizări, lectii învățate și planuri viitoare, iar când sunt gata, se întâlnesc și concluzionează. În funcție de nevoi, aceste discuții pot fi lunare, trimestriale sau mai rare, Mirro oferind flexibilitate completă. 

În curând vom completa secțiunea de rapoarte și vom oferi integrări cu multe alte aplicații (prin Zapier).

Mai avem în plan adăugarea de pulse surveys, career path și evaluarea de abilități specifice funcției, precum și indicatori relevanti pentru productivitatea echipelor. 

Mirro are un cost per utilizator, lunar. Nu are cost de implementare, configurarea unei companii cu toate datele necesare se face foarte rapid, o companie putând deveni operațională în Mirro imediat, chiar și într-o zi. 

Deși Mirro își arată adevăratul impact cu cât numărul de utilizatori crește, nu există un număr minim de utilizatori. Spre exemplu, avem companii cu 5 utilizatori care au ales Mirro pentru că le scapă de bătăile de cap ale task-urilor administrative și le ajuta să-și țină oamenii uniți, aliniati și motivați, mai ales în aceasta perioadă de lucru de la distanță, dar nu numai.

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românesti certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

Cele 650+ de proiecte implementate în peste 20 de țări pentru clienți din domeniul turismului, sănătății, finanțelor, educației, lifestyle, distribuție sau comerț electronic atestă experiența Zitec în toate industriile, cu diferite modele de business, pe tehnologii și platforme variate. 

Servicii integrate: 

  • Audit și consultanță
  • Soluții software
  • Dezvoltare de aplicații mobile
  • Quality assurance
  • Soluții blockchain
  • DevOps
  • Securitate și protecția datelor
  • Digital marketing
  • UI/UX design
  • Soluții eCommerce 
  • Mentenanță Magento, WordPress, Symfony
  • Servicii Cloud
  • Consultanță în fonduri de inovare

Între clienții locali ai companiei se numără PayU, Sameday, Flanco, eMAG, Arctic, Paravion sau 7card.

Printre clienții internaționali putem număra ST.com, Pegasus Legal Funding, Roche, The Wine Society sau The Fundworks.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare