Wizrom şi-a sporit cu 20% forţa de implementare, în două luni

23 Mar 2015

Grupul Wizrom a angajat în primele două luni ale anului un număr de 18 consultanţi de business, mărind cu 20% forţa de implementare de soluţii software. 

Wizrom şi-a sporit cu 20% forţa de implementare, în două luni

Grupul Wizrom a angajat în primele două luni ale anului un număr de 18 consultanţi de business, mărind cu 20% forţa de implementare de soluţii software. Consultanţii reprezintă aproape două treimi din cei 160 de angajaţi ai grupului, format din Wizrom Software - compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România, WizSalary - liderul soluţiilor de salarizare şi HR, precum şi companiile subsidiare din Republica Moldova şi Bulgaria.

„Wizrom are o foarte bună reputaţie ca angajator, de unde şi uşurinţa cu care ne-am extins echipa”, a declarat Adrian Bodomoiu, Director General Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România.

Wizrom oferă un pachet motivant angajaţilor săi, în special la nivel aspiraţional. Consultanţii de business sunt implicaţi în derularea proiectelor direct la client şi au posibilitatea de a se dezvolta într-o carieră care să le aducă pe termen mediu satisfacţii profesionale şi câştiguri conform rezultatelor.

"Prima constatare este că procesul de recrutare a fost mult mai complex şi mai lung decât în anii trecuţi, din mai multe motive. În primul rând, influenţaţi de anunţuri de locuri de muncă de la marile companii multinaţionale, candidaţii au revenit la cereri salariale nerealiste în raport cu nivelul lor actual de cunoştinţe şi competenţe. În al doilea rând, Wizrom oferă locuri de muncă pentru care profilul candidatului ideal trebuie să conţină trăsături precum iniţiativă, imaginaţie, creativitate şi capacitate de inovare", a explicat Adrian Bodomoiu.

O constatare importantă a echipei de recrutare de la Wizrom a fost că mare parte din tânăra generaţie are pretenţii mari dar un nivel redus al cunoştinţelor şi experienţelor, iar dorinţa de a avea o carieră este aproape de zero, prioritatea fiind aceea de a-şi asigura o sursă de venit pentru timpul liber.

"Totuşi, am identificat şi angajat tineri în care am regăsit spiritul anilor '90, când noi, cei ce conducem acum compania, eram la început şi debordam de entuziasm. E o plăcere să le oferim tot suportul necesar dezvoltării profesionale", povesteşte Adrian Bodomoiu.

Astfel, compania investeşte zeci de  mii de euro anual în pregătirea tinerilor angajaţi care iau, de multe ori, contact cu tehnologii şi concepte de business cu care nu s-au întâlnit în timpul studiilor universitare. 

Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienți ERP din România, are peste 3.700 de clienţi şi 33.000 de licenţe instalate (iunie 2013). Wizrom Software oferă soluţii ERP, BI, WMS, CRM, SCM, SFA şi multe altele şi este în măsură să ofere cele mai bune soluţii pentru orice tip de companie: de la soluţii relativ simple pentru IMM-uri, până la soluţii specializate pentru organizaţii medii şi mari ce activează în diferite verticale de piaţă precum vânzări engros şi distribuţie, retail, producţie, servicii, bănci, asigurări şi auto.

Wizrom este un integrator de produse internaţionale de renume, furnizând servicii profesionale complete, inclusiv consultanţă şi expertiză în toate categoriile de business.

Wizrom Software şi-a consolidat în ultimii ani prezenţa şi vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova şi Bulgaria, demararea de proiecte cu clienţi multinaţionali în Serbia şi Ungaria, precum şi crearea unei reţele locale de parteneri certificaţi.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Care sunt criteriile DESI și cum le poți respecta?

Programul de Digitalizare pentru IMM-uri a introdus, și promovează deja, criteriile DESI/criteriile de digitalizare pentru evaluarea proiectelor finanțate din surse nerambursabile. Pe termen lung, aceste criterii se vor generaliza, deoarece fac...

Citește articolul
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul