Zitec: Aplicația Regista a procesat peste 3 milioane de documente și este utilizată de instituții din 36 de județe

05 Nov 2018

Zitec, lider pe piața de IT din România, specializat în dezvoltarea de soluții, servicii și produse tehnologice personalizate, anunță că aplicația Regista a ajuns la peste trei milioane de documente procesate în cei trei ani de activitate. Potrivit companiei, soluția de management al documentelor a atras peste 40 clienți noi și s-a extins în 8 noi județe în ultimul an. În prezent, aplicația dezvoltată de Zitec este utilizată de peste 3500 de utilizatori din 170

Zitec: Aplicația Regista a procesat peste 3 milioane de documente și este utilizată de instituții din 36 de județe

Regista este o aplicație completă care asigură gestiunea electronică a registrului de intrări și ieșiri din organizațiile cu flux mare de documente, adresată companiilor mici și mijlocii și instituțiilor publice, simplificând astfel interacțiunea cu clienții, respectiv cetățenii.

Regista funcționează ca o platformă Software as a Service (SaaS), utilizând tehnologia cloud computing Microsoft Azure. Prin această tehnologie, utilizatorii pot beneficia de control total asupra funcțiilor aplicației, având acces rapid la informații datorită interfeței intuitive. Regista permite controlul documentelor de registratură, distribuirea eficientă a informațiilor, precum și generarea facilă și accesul instant la rapoarte specifice. Aplicația nu necesită instalare, putând fi utilizată direct în browser, iar datele beneficiază de securitate completă și back-up.

Aplicația Regista dezvoltată de echipa Zitec ușurează cu mult activitatea din companii sau instituții publice, facilitând atât o comunicare optimă între departamentele organizației, cât și cea între funcționari și cetățeni, pentru o rezolvare rapidă și organizată a solicitărilor. Aplicația a fost gândită de la început ca o soluție pentru clienții noștri care vor să reducă birocrația și să salveze mai mult timp pentru alte activități.”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.

În calitate de operator de salubritate care lucrează cu aproape 30.000 de clienți, atât persoane fizice cât și juridice, gestionăm un număr foarte mare de documente de diverse tipuri, iar provocările legate de managementul acestora au devenit, de-a lungul timpului, din ce în ce mai mari. Din acest motiv, am apelat la soluția Regista și, astfel, procedurile de lucru implementate în cadrul societății noastre au fost mult simplificate. Pe lângă accelerarea și eficientizarea proceselor, aplicația a scurtat timpul de răspuns pentru petiții, a facilitat accesul la informații și a permis fiecărui compartiment să își gestioneze singur documentele, reducând astfel birocrația", declară Mihai Butari, director general al S.C. Salubritate Craiova.

Începând cu acest an, specialiștii Zitec au adus aplicației noi funcționalități. Pentru optimizarea managementului documentelor, a fost adăugat un flux de trimitere al documentelor de la un departament la altul pentru rezolvare. O altă caracteristică nouă a Regista constă în verificarea automată a documentelor adăugate cu cele deja existente. Aceasta a fost implementată pentru a atenționa utilizatorii asupra unui document deja introdus în aplicație, evitând eventualele înregistrări duplicate. Mai mult, de anul acesta, utilizatorii pot adăuga multiple fișiere electronice (în formatele .pdf, .jpeg, sau documente Word și Excel), dar și comentarii despre ceea ce reprezintă fișierele sau despre respectiva activitate.

Potrivit Zitec, una dintre cele mai importante capabilități ale Regista, ce vine în sprijinul administrației publice locale, este posibilitatea publicării Hotărârilor Consiliului Local pe site-ul primăriei (obligatorie din punct de vedere legal), în mod automat.

Din datele companiei, în topul primăriilor cu cel mai mare număr de documente înregistrate se numără: Roman (54.000), Moinești (48.000) și Horezu (23.000).

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românesti certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

Cele 650+ de proiecte implementate în peste 20 de țări pentru clienți din domeniul turismului, sănătății, finanțelor, educației, lifestyle, distribuție sau comerț electronic atestă experiența Zitec în toate industriile, cu diferite modele de business, pe tehnologii și platforme variate. 

Servicii integrate: 

  • Audit și consultanță
  • Soluții software
  • Dezvoltare de aplicații mobile
  • Quality assurance
  • Soluții blockchain
  • DevOps
  • Securitate și protecția datelor
  • Digital marketing
  • UI/UX design
  • Soluții eCommerce 
  • Mentenanță Magento, WordPress, Symfony
  • Servicii Cloud
  • Consultanță în fonduri de inovare

Între clienții locali ai companiei se numără PayU, Sameday, Flanco, eMAG, Arctic, Paravion sau 7card.

Printre clienții internaționali putem număra ST.com, Pegasus Legal Funding, Roche, The Wine Society sau The Fundworks.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

5 activități din construcții care pot fi optimizate cu ajutorul aplicațiilor software potrivite

În industria construcțiilor, companiile se confruntă cu diverse provocări legate de eficiența proceselor și gestionarea proiectelor. Aplicațiile software enterprise pot juca un rol esențial în abordarea acestor provocări, oferind...

Citește articolul
Softlead

Care sunt criteriile DESI și cum le poți respecta?

Programul de Digitalizare pentru IMM-uri a introdus, și promovează deja, criteriile DESI/criteriile de digitalizare pentru evaluarea proiectelor finanțate din surse nerambursabile. Pe termen lung, aceste criterii se vor generaliza, deoarece fac...

Citește articolul
Softlead

Cât costă și ce include un magazin online performant?

Cu o creștere estimată la 8 trilioane de dolari până în 2026, industria e-commerce reprezintă un sector semnificativ ce coagulează vânzări rezultate din mai multe domenii de activitate. De aceea, nevoia de a investi...

Citește articolul